Long Time No See

Aşa parcă mai merge, 10 ore pe autobuz pentru 200 km. Cunoaştem placa, e Asia ce ne-a lipsit, oamenii coloraţi, busurile aglomerate, fructele pe marginea drumurilor şi localnicii care strigă din toate părţile „Hello!”. Bei doi litri de apă în câteva ore, vezi păunii pe marginea drumului şi elefanţii se îmbăiază nestingheriţi în tău la nici 500 m de tine.

Stai în hamac şi o întreagă grădină zoologică se perindă sub ochii tăi de la kingfish-eri, gecko, veveriţe dungate până la şoriceii maro ce atentează fără jenă la papaya din raft. Parcă ne-am mai luminat, poate că serotonina e de vină :).

Când i-am spus lui Liv că mergem în Sri Lanka, ne-a scris: „Sri Lanka is great, you’ll love it. The people are seriously friendly. Just smile and you’ll get smiles in return! It’s like a cleaner, friendlier, less intrusive India.” (Sri Lanka e minunată, o să vă placă. Oamenii sunt extrem de prietenoşi. Nu trebuie decât să zâmbeşti şi o să ţi se răspundă cu zâmbete! E o Indie mai curată, mai prietenoasă şi mai puţin agasantă).

Continue reading Long Time No See

Schimbare de plan: la mare!

Treaba stă cam aşa: am avut un plan şi acum nu prea a mai rămas mare lucru din el. Dacă am fi luat viza de Pakistan la timpul ei acum eram în China, dar a trebuit să improvizăm, aşa că am trecut în Armenia pe principiul că evităm zborurile. Acum două săptămâni mai că puteam să vă salutăm de pe cealaltă parte a Mării Negre.

Din păcate în optimismul nostru debordant am omis să recalculăm şi bugetul, aşa că ne-am trezit la nici 4000 km distanţă de casă fără mai bine de jumate din fonduri. Nu zic, terestru poate că am făcut mai bine de 10000 km, dar oricum am fi întors-o nu am fi ajuns până în Mongolia cu ce mai aveam.

Drept urmare am adaptat: am căutat cel mai lesne zbor din Caucaz spre Asia şi am aterizat în Sri Lanka — o ţară liberală în ceea ce priveşte regimul vizelor. Ce o să facem de aici nici noi nu ştim, ne lăsăm surprinşi.

Am încetat să ne mai facem planuri, drumul contează mai mult decât destinaţia.

La munte

Două lucruri cu siguranţă ne-au plăcut în Georgia: munţii şi vinul. Ce nu ne-a plăcut atât de mult e faptul că ţara e în renovare. Toată lumea face şi reface faţada ţării începând din capitală până în sătucele din munţi. Un poster imens tronează pe clădirea parlamentului ca o avertizare „Saakashvili rebuilds a country”. Iniţial nu l-am luat în serios, şi la noi sunt promisiuni cât blocul… dar cine le mai crede.

Şi totuşi în Georgia se munceşte, se feştesc ziduri, se refac străzi, se ridică praf şi se aşterne asfalt. Unii spun că ce e deja terminat e puţin cam artificial, că prea e perfect ceea ce ar trebui să fie vechi de secole. Noi spunem că e mai bine aşa decât nimic, toate au timp să se învechească.

Oricum, ar fi trist să vii în Georgia doar pentru oraşe când muntele e la doi paşi, superb, impunător şi neschimbat.

Continue reading La munte

5 Iunie 2012

Ieri am vrut să zburăm din Tbilisi în Mestia. Au ei un mic avionaş cu care te duci din capitală până la 1500 m în buricul munţilor. Entuziasm, mustăceli! 15 pasageri, adrenalină, munţi şi gheţari la picioarele noastre.

…N-a fost să fie, după patru ore de aşteptat în aeroport zborul a fost amânat.

Azi am fost în Rustavi. Am copt noi o idee peste noapte şi cu un pic de suport moral de la gazda noastră ne-am înfiinţat în piaţa de maşini. Plecăm cu o Lădiţă în Kârgâstan! Entuziasm, mustăceli! O Ladă, un cort, noi doi şi vreo 3 bidoane de benzină. Aventură!

…N-a fost să fie. La piaţă abia dacă găseşti vreo patru Lade amărâte cu gumele puşcate şi decorate cu rugină de jur împrejur prin marea de Mercedes, BMW şi alte mărci cu prestigiu. Când am întrebat pe couchsurfing de un cort second hand s-a aşezat liniştea…

Ne-am desumflat. Ce facem acum? Mai încercăm un zbor? Mergem în Kazbegi? Plecăm?

Plecăăăăm?!?!!?

Continue reading 5 Iunie 2012

Ultimul khoravatz

Un ultim khoravatz, atât ne-am dorit. Nu puteam să plecăm din Armenia fără să sărbătorim în cel mai autentic mod cu putinţă. Stepanavan a fost să fie locul, de fapt şi ultima oprire înainte de a ne porni spre Georgia. Şi ca să fie cu adevărat memorabil, l-am gătit taman pe centru, cu vedere la zona de promenadă. Gazdele ne-au asigurat că nu este nici un fel de problemă şi ei tot acolo îl fac.

Continue reading Ultimul khoravatz

Yerevan

Dacă vreodată ajungeţi să mergeţi cu marshrutka prin Armenia NU luaţi locurile din spate. Luptaţi, daţi din coate, faceţi orice dar nu vă aşezaţi pe scaunele condamnaţilor. V-o spunem din experienţă. Suspensii ioc şi gropi fără număr, cu asta vă aşteaptă transportul în comun pe distanţe scurte şi medii.

Pentru 2 ore am fost norocoşii câştigători a două scaune pe roata din spate :). La fiecare groapă, şi eu şi domnişoara din dreapta ne înălţam cu toate paporniţele spre tavan ca apoi să aterizăm scurt pe scaunul sârmos. Când am ajuns în Yerevan aproape că am pupat pământul.

În contrast cu drumul, capitala e de o relaxare nemaiîntâlnită. Atât de relaxată, încât pot trece zile întregi fără să îţi dai seama că încă nu ai plecat. Bulevarde largi, parcuri împânzite de terase, soare numai bun de lenevit. Operă, fântâni cântătoare, promenadă, puburi unde cântă Doors, târguri de weekend… de ce să pleci? Yerevanul are tot ce îi trebuie unei capitale, până şi un mic şi sovietic metrou. Un singur lucru îi lipseşte: agitaţia. Apreciem!

Uite aşa au trecut 4 zile de hoinărit. Chiar prima zi ne-am lăsat amăgiţi de recomandările turistice şi ne-am pornit să vedem templul Garni. În poze pare impunător, în realitate… e mic. În poze pare complex, în realitate… e simplu. Să mai continui?

Continue reading Yerevan

Hiking și hitch-hiking

A venit momentul să învăţăm mamele doi termeni noi: hiking — suit pe dealuri şi hitchhiking — autostop.

Cu asta ne-am ocupat noi timpul în ultima vreme. Am făcut autostopul între localităţi şi am suit pe dealuri să vedem biserici şi fortăreţe.

Bine, recunosc — la fortăreaţă nu am mai ajuns… am abandonat cu vreo 3km înainte de punctul final, dar adevărul e că nu am pierdut prea mult.

Oricum, ambele activităţi au fost alegeri foarte bune. Nu doar că e extrem de uşor să găseşti pe cineva să te ia cu maşina, dar de fiecare dată e o experienţă aparte. Adică, nu vom putea să îl uităm chiar aşa de uşor pe Reza — şoferul iranian ce ne-a recitat poezii din Hafez şi Khayam, ca apoi să îşi împartă mâncarea cu noi pe marginea drumului. Sau pe Artur care ne-a îndrumat spre Stonehenge-ul armenian, sau pe pădurarul Vardges care ne-a omenit în cafeneaua lui cu un ceai şi o prăjitură după ce ne-a salvat de ploaia din cheile Noravank. Oamenii te ajută fără să pună prea multe întrebări, iar dacă legi două cuvinte în rusă o să îţi povestească la nesfârşit chiar şi atunci când limitele înţelegerii tale sunt demuuuult depăşite.

Continue reading Hiking și hitch-hiking

Jos eșarfa

„Pot să dau jos eşarfa?” „Aşteaptă să ajungem pe partea ailaltă.”

N-am aşteptat. La mijlocul podului ce leagă Iranul de Armenia, eşarfa era împinsă artistic pe spate şi pleata ciufulită ostentativ. Mă mai prostesc şi eu din când în când…

Primii oameni pe care i-am întâlnit pe pământ armenesc au fost… ruşi. Soldatul ce ne-a verificat paşapoartele la capătul podului, tânăra vamesă cu fusta de-o palmă, băiatul simpatic de la controlul final ce ne-a recomandat să vizităm şi Russian Federation.

Abia următorul a fost armean get beget: taximetristul. Yura, de care ne-am despărţit îmbrăţişându-ne ca vechi prieteni — chiar dacă ne-a înţepat. Oricum, deja ne-am învăţat să luăm plasă în prima zi, e ca o tradiţie pentru noi. Aşa că nu ne-am supărat pe Yura, am povestit de mai mare dragul, ne-am oprit la pozat iar în Kapan am mai stat şi la o cafea.

Poate că dacă nu am fi venit din Iran, nu ni s-ar fi părut Kapanul cu nimic mai special decât orice orăşel din România, dar aşa… iarba era mai verde, soarele mai plăcut, peste tot şi toate domnea calmul iar eu nu mai purtam eşarfă.

Continue reading Jos eșarfa

Rămâi cu bine Asia

Cu privirea ţintuită pe scrisul roşiatic „Haine groase” înfig Leatherman-ul în scotch-ul ce ţine laolaltă cutia. Mă afund cu hotărâre în hainele frumos împachetate şi scot dintre ele un pulover mai gros.

Celebra frază „iarna nu-i ca vara” chiar se potriveşte. Garderoba precară din rucsacii noştri nu e deloc adaptată la condiţiile „de drum” de acasă: tricou, tricou, maiou, scurţi, şlapi, brrrr… aici sunt -5 grade, un fior îmi trece pe spate şi mai iau un pulover din cutie, just in case.

E bine acasă, dar nu pot minţi… tare bine a fost şi la ei.

Ultimele două-trei săptămâni le-am petrecut prin Chiang Mai, Sukhotai şi Phitsanulok cu o oprire de rămas bun în Bangkok; shanti-shanti (şotânc şotânc) cu viteza întâi, fără grabă, ca să ne rămână tatuate în minte fiece zâmbet, fiece poveste.

„Dăăă-te dom’le!…”

Continue reading Rămâi cu bine Asia

O luăm de la capăt

Suntem înapoi în Thailanda, e ultima sută de metri înainte de a ne întoarce acasă la colaci şi sărmăluţe.

De vreo săptămână ne învârtim prin nord, în căutarea triburilor şi a unui bungalow unde să putem lenevi încă un pic la soare. Etnici am găsit, căsuţă mai puţin. Trebuie să recunosc, m-am plâns eu că în Vietnam trebuie să tot „lupţi”, că e mult turism şi prea puţină autenticitate, dar un lucru cu siguranţă îl regret acum: cazările. Poate nu ne învârtim pe unde trebuie, poate că e sezon, dar nu găsim nimic decent sub 600 THB, în timp ce la vecinii vietnamezi cu banii ăştia eram regi.

Eh, trecem şi peste asta. Măcar de ar fi soare… de vreo două zile ne tot loveşte cu ploaie şi ceaţă, parcă să ne pregătească pentru vremea de acasă.

Foarte multe nu avem de povestit. În Luang Prabang am vizitat o mulţime de temple şi ne-am mirat de contrastul dintre oraş şi restul ţării. Străzi curate, restaurante cu terase cochete, ATM-uri la fiecare colţ şi un mare târg de suveniruri în fiecare seară.

Continue reading O luăm de la capăt