Până acum subiectul vizelor a fost cel mai discutat. Majoritatea ţărilor din SE-ul Asiei oferă visa on arrival sau le permit cetăţenilor Uniunii Europene să stea pentru o perioadă mai lungă. Bineinţeles că sunt şi excepţii, cea mai notabilă fiind Vietnamul — dacă ar fi să ne luăm după angajaţii ambasadei din România vizele se acordă pentru o perioadă de maximum 15 zile. O durată care nu prea ajunge dacă vrei să te familiarizezi cu cultura vietnameză şi să vezi mai multe locuri prin ţară.
Să încerci să obţii vizele înainte plecării este de-a dreptul prohibitiv şi nu prea iţi lasă loc de manevră odată ajuns acolo. Am încercat să le explic oficialilor ambasadei de câteva ori care este planul nostru dar mi-a fost repede clar că nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva şi nu au procedurile necesare.
După câteva săptămâni în care ne-am tot sfătuit cum să facem ne-am hotărât să aplicăm pentru o viză de turist normală la ambasada Thailandei din Bucureşti. Viza este valabilă pentru o şedere de maximum 60 de zile cu posibilitatea prelungirii cu încă 30 de zile odată ajuns acolo. Pentru restul vizelor vom încerca să apelăm fie la agenţii de turism specializate fie vom contacta direct ambasadele ţărilor respective din Thailanda.
Până acum suntem mulţumiţi de alegerea făcută dar s-ar putea să ne schimbăm părerea în curând. Momentan suntem optimişti şi deopotrivă pregătiţi pentru orice obstacole. Dacă nu vom reuşi să obţinem viza pentru una dintre ţările din listă vom amâna vizita pentru altădată. Singura ţară pentru care ne facem griji acum este Australia deoarece au o reputaţie în acest sens, iar faptul că nu avem slujbe şi lucrăm în domeniul IT s-ar putea să le ridice nişte semne de întrebare.
Update I (15 Ian. 2012)
Între timp ne-am întors acasă, după ce am cutreierat Thailanda,Singapore, Malaezia, Indonezia, Noua Zeelandă, Vietnam-ul şi Laos-ul putem să venim cu informaţii concrete legate de vizele ce ne-au fost necesare.
Thailanda am lămurit-o: ambasadă Bucureşti. Se mai poate şi visa on arrival pentru 15 zile, dar trebuie să verificaţi dacă punctul vamal prin care intraţi în ţară v-o poate acorda sau nu. Vezi detalii pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Thailandei.
Malaezia – se acordă viză turistică de 90 zile la intrarea în ţară, nu se plăteşte nici o taxă.
Indonezia – se acordă viză turistică de 30 zile la intrarea în ţară şi se plăteşte o taxă de 25 dolari. Nu toate punctele vamale pot acorda visa on arrival, mai multe informaţii se pot găsi pe site-ul Ambasadei Republicii Indonezia.
Singapore – se acordă viză turistică de 30 zile la intrarea în ţară, nu se plăteşte nici o taxă.
Noua Zeelandă – se acordă viză turistică de 90 de zile la intrarea în ţară, nu se plăteşte nici o taxă. Atenţie ce aveţi în bagaje şi prin buzunare! Au reguli extrem de stricte în privinţa lucrurilor ce pot intra în ţara lor şi amenzile sunt usturătoare.
Vietnamul – febleţea mea 🙂 – am aplicat pentru o viză turistică prin agenţie şi deşi nu ar fi trebuit să plătim nici o taxă suplimentară (25 dolari pentru alte ţări europene) datorită unui acord dintre România şi Vietnam… vameşul ne-a „taxat”.
Laos – aceeaşi viză turistică obţinută la graniţă pentru care am plătit 30 dolari fiecare plus o taxă de 1 dolar fiindcă era duminică şi o alta de 7.000 kips care nici măcar nu mai ştim ce reprezenta.
Ca să reducem bătaia de cap am avut tot timpul bani potriviţi pentru plata taxelor. Cu preponderenţă în dolari americani chiar dacă în unele puncte vamale poţi plăti şi în alte valute — de obicei se face conversia la un curs nefavorabil.
Update II (25 Oct. 2012)
În a doua tură am pornit cu un plan măreţ: România – Mongolia overland! Nu ne-a ieşit 🙂 în parte din cauza unor vize ce nu am reuşit să le luăm de pe drum. Aşadar, să intre ţările!
Turcia – nu este necesară viză pentru o perioadă de 90 zile.
Iran – am mizat că vom obţine viza în Turcia. Am avut noroc că am aflat de consulatul din Trabzon care eliberează vize turistice în aceeaşi zi. O viză turistică de 15 zile ne-a costat 75€. Procedura a fost extrem de simplă: am completat un formular în incinta consulatului, am ataşat o fotografie (femeile trebuie să aibă capul acoperit), am achitat suma la bancă, ne-am întors cu chitanţa şi am primit viza.
Armenia – am obţinut în mai puţin de 2 zile viză turistică electronică de 30 zile. Preţul este 10€. Mai multe informaţii pe site-ul Ministerului de Externe Armean.
Georgia – nu este necesară viză pentru o perioadă de 90 zile.
Sri Lanka – se poate obţine viza turistică la intrarea în ţară. Noi am optat să aplicăm online, primind confirmarea în aceeaşi zi. Taxa a fost de 31 dolari.
Hong Kong – nu este necesară viză pentru o perioadă de 90 de zile.
China – am aplicat pentru viza de China în Hong Kong prin intermediul unei agenţii. Deşi pe lângă costul vizei am plătit şi un comision (total: 450 HKD/persoană), am obţinut în aceeaşi zi viza turistică (L) valabilă 3 luni.
Kazakhstan – viza pentru Kazakhstan am obţinut-o în Teheran. Probabil unul din puţinele locurile care îţi oferă viza fără prea mare bătaie de cap. Nu a trebuit decât să completăm un formular, să adăugăm fotografie, să achităm taxa consulară (40 dolari pentru o lună, single entry) şi să aşteptăm 4 zile. Tadaaa!
Kîrgîzstan – până la începutul lui August 2012 cetăţenii români nu aveau nevoie de viză. Din motive necunoscute nouă situaţia s-a schimbat şi am fost forţaţi să obţinem viza pe aeroportul din Bishkek. Ne-a costat 70 dolari de persoană.
Uzbekistan – în Bishkek am obţinut în aceeaşi zi viza de Uzbekistan. Ne-au fost necesare: LOI (obţinută prin intermediul unei agenţii – 40 dolari) şi 75 dolari de persoană. Emiterea LOI-ului a durat mai puţin de două săptămâni.
Ucraina – nu este necesară viză pentru o perioadă de 90 de zile.
Moldova – nu este necesară viză pentru o perioadă de 90 de zile.
Acestea au fost „succesurile” noastre, urmează trei nereuşite. Pe locul I este India. Am încercat să aplicăm în Teheran pentru o viză turistică de 6 luni. Am urmat toate procedurile, am obţinut o scrisoare de recomandare din partea Ambasadei României, chiar şi o întrevedere cu consulul indian, dar nu am reuşit să trecem de birocraţia şi încăpăţânarea angajaţilor firmei ce se ocupă de colectarea dosarelor. Ne-am irosit aproape 1 saptămână jumătate alergând prin Teheran de la o instituţie la alta, doar pentru a abandona lupta într-un final.
Pe locul II este Pakistanul, unde am fost refuzaţi prin gard. 🙂 Nu avem invitaţie, nu avem rude, nu avem ce căuta în Pakistan. Acestea s-au petrecut de asemenea în Teheran.
Locul III îl deţine Azerbaijanul. Am obţinut viza de turist în Teheran în aceeaşi zi. Ne-a costat 60 euro de persoană şi nu am mai ajuns niciodată să o folosim.
Menţiunea o acordăm site-ului IranianVisa.com prin intermediul cărora ar fi trebuit să obţinem LOI-ul pentru Iran. Incă îl aşteptăm…