…pe care i-am nedreptăţit. „Albi ignoranţi veniţi aici doar pentru distracţie, da’ nu v-ar păsa şi vouă un pic de ce lăsaţi în urmă…” Cam aşa gândeam acum vreo câteva zile, în timp ce ne plimbam pe malul apei şi făceam slalom printre cioburi, pungi şi alte gunoaie. Mi-i şi imaginam cum azvârle sticlele de bere, mucurile de ţigară, brichetele golite în timp ce se împleticesc spre casă ameţiti de atâta chefuială. Bieţii localnici, ce trebuie să suporte…
Ieri eram pe ponton, încercând să ne prindem „squid”-ul cel de toate zilele. Lângă noi, la o masă de beton, localnici savurând câteva beri şi poveşti. O bere se termină şi o alta îi ia imediat locul. Sticla goală face un triplu salt şi o aterizare perfectă în apă. Mă uit la Adi, Adi se uită la mine şi apoi spre coşul de gunoi care e doar la doi paşi de masă. Ne vedem în continuare de pescuit, în timp ce sticla se leagănă uşor în ritmul valurilor sub ochii noştri — parcă puţin mai trişti.
Mai trece o vreme şi altă sticlă performează la fel de frumos ca şi prima, o aterizare perfectă în apă, urmată de o relaxantă legănare. Până să terminăm partida de pescuit, au mai prestat câteva dopuri, o pungă, nişte hârtii şi mai multe coji din ceva plantă neidentificată. Brilliant!!!
Localnicii, zâmbareţi, vorbăreţi şi naturali s-au retras încet unul câte unul către casele lor. Noi am rămas, un pic mai trişti, mai tăcuţi.
Pentru mai multe informatii: 5gyres.org.