00790

Sportivul. Vânătorul. Bucătarul.

Urmăreşte sticla!

Bottle Beach sau Haad Khuad (tradus în română mot-a-mot ar fi Plaja Sticlă ?!) e considerată una dintre cele mai pitoreşti plaje de pe insulă. Nu este drum de acces până acolo, dar există totuşi două modalităţi de a ajunge: pe apă cu barca sau pe două trasee montane, unul din Chaloklum care se poate face doar la pas, şi un altul mai lung din Thong Nai Pan care se pretează şi maşinilor de teren sau motocicletelor.

Noi, montaniarzi cum ne ştiţi, am ales să facem traseul dinspre Chaloklum, satul de reşedinţă. Am mers pâna la Haad Khom cu motoreta, unde drumul asfaltat se termină brusc. Am abandonat vehicolul pe marginea drumului şi am început să cautăm cărarea. Ne-am învârtit o vreme fără succes în speranţa că vom găsi un semn, până când… (ecologiştii să se aşeze) am zărit înfiptă într-o ramură o sticlă de plastic de 2 litri, la vreo trei metri mai sus altă sticlă ne arăta calea. „Urmăreşte PET-ul” am zis veselă şi am pornit în urma lui Adi.

Încet, încet mi-a trecut veselia. Panta nu se mai termina, iar soarele cu cele 34 de grade îmi mângâia creştetul uşor şi storcea ultima picătură de apă din mine. După 20 de minute de urcat eram terminată. Oricum, puteţi să îl întrebaţi şi pe Adi, urcarea nu e chiar floare la ureche. Sticlele ne arătau drumul. Nişte pete roşii, sporadice, aproape şterse erau dovada că demult a existat un marcaj. Probabil că localnicii nu au fost interesaţi să îl întreţină, aşa că turiştii au găsit o formă mai puţin ecologică şi formală de a-l ţine în viaţă.

Pe harta cu insula, scria „the trail offers stunning views” (traseul oferă privelişti deosebite)… marketing. Traseul e mai mult prin junglă, locurile unde probabil în sezonul potrivit ar trebui să fie fire de apă, sunt doar pietroaie mari şi fierbinţi. Punctul cel mai înalt e marcat de o mică poieniţă împânzită de sticle de plastic, copaci înalţi şi deşi mărginind-o. A început coborârea, mi-a mai revenit veselia, un mic luminiş, câteva poze… normal, să imortalizez momentul.

Pe traseu ne întâlnim cu un temerar neamţ. Mă încurajează: încă vreo 200–300 de metri. Zâmbim încântaţi şi coborâm, şi coborâm… Nu ne-om pricepe noi bine la estimat distanţe, dar cei 300 metri trecuseră de ceva vreme şi noi tot in junglă eram. Printre copaci nu zăream decât alţi copaci. Bineînţeles, că într-un final am văzut o pată de apă şi o pată de nisip, dar nici măcar la sfârşitul drumului nu am avut parte de o privelişte impresionantă aşa cum am sperat.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne răcorim în apă. Spre deosebire de restul plajelor pe care am fost, aici chiar poţi înota, mareea nu afectează atât de tare partea de nord a insulei. Probabil că ar fi locul ideal, dacă ar fi şi coral, dar din păcate nu este.

Pe Bottle Beach te aşteaptă patru complexe de căsuţe, curentul este de la generatoare iar la miezul nopţii acestea încetează să mai funcţioneze… la fel şi ventilatoarele din camere. Nu ştim preţurile care se practică la toate, dar La Smile Resort, plăteai 350 BHT/noapte pentru o casuţă cu ventilator. Şi o baie foarte şic — dacă ar fi să îl credem pe domnul care se ocupă de complex. Oricum, shake-urile de la bar sunt foarte bune.

Nu ne-am întors pe jos. Montaniarzii din noi cedaseră în faţa comodităţii, aşa că ne-am suit într-o barcă ce ne-a dus înapoi la locul de pornire – Haad Khom – pentru 100 BTH. Pe platformă stăteau doi Giuseppe şi două nemţoaice recent cucerite de accentul italian.

Leave a Reply