Sportivul. Vânătorul. Bucătarul.

Îmblânzitorul de şerpi

Pisicile noastre ne sunt recunoscătoare pentru mâncarea şi grija ce le-o purtăm. Altfel nu îmi explic de ce ne-ar aduce tot felul de ofrande. Şi toate proaspete, în general lovitura de graţie aplicându-se în cerdac sau în casă. Aşa că am primit pe rând: geko, broaşte, şopârle.

Noi le dăm la schimb lapte, boabe, sepii. Pare a fi un troc.

Astăzi în schimb, cred că am fost mai buni decât de obicei, astfel încât mâţocul alb/crem — Concinella, ne-a adus ceva mai consistent. Un şarpe. Lung, verde… frumos. Am sărit amândoi ca arşi de pe scaune când am văzut pisica triumfătoare cu şarpele în bot (şi şarpele cu colţii înfipţi în gâtul ei… cumva se ţineau reciproc) fiindcă ştiam că următorul pas era să îl aducă pe verandă.

Adi a sărit jos, în ringul unde părea că urma să se dea bătălia finală, eu după aparat — să arăt lumii ce pisic vânător avem. Înarmată cu aparatul foto şi un şlap (?) urmăream scena de la distanţă. Mâţul numero due (uşor mai prostănac de felul lui) a coborât şi a început să se învârtă pe lângă şarpe. Lupta a fost scurtă, şarpele a păcălit pisicile şi s-a refugiat rapid în tufele ce mărginesc treptele casei. Mişcare bună pentru şarpe, dar proastă pentru noi. Adi: „Laura, intră pe net, vezi ce şerpi sunt pe insulă, că ăsta nu e verde, de copac!”.

Google! Salvarea! Mai sunt totuşi încă două specii de şerpi pe lângă cele de care deja aflasem: şarpele de cocotier şi ceva viperă (Green Pit Viper) care se aseamănă cu precedentul, diferenţa făcând-o culoarea cozii.

Buuun, al nostru avea coada OK, Adi putea continua cercetările…

Cu un par şi pisicul alături, eroul nostru (Adi de data aceasta 🙂 ) a început să îmbrâncească plantele, să lovească pietrele în speranţa că una din mişcările lui va trimite şarpele înapoi în gura pisicului. Nimic nu a funcţionat şi timp de 30 de minute am tot privit minunăţiile de plante cum nu am făcut-o de când am venit aici. Lupta a fost abandonată, trebuia să plecăm de acasă, nu ne-a rămas decât să ne bazăm pe inteligenţa şarpelui că se va retrage la cocotierul lui odată ce drumul va fi liber.

Leave a Reply