Sportivul. Vânătorul. Bucătarul.

Ce mâncăm azi?

De când am ajuns pe insulă, mâncăm aproape zilnic în acelaşi loc: la intersecţia din sat, peste drum de 7/11. La tanti, cum ar spune Adi, o mâncătorie. Trei mese încropite sub un acoperiş care continuă clădirea ce e şi bucătărie şi casă pentru doamna ce găteşte, soţul şi cei patru băieţi. Totul e simplu, la limita curăţeniei, „ca la ţară” (cei care aţi crescut cu bunicii la sat, cred că prindeţi sensul). Mâncarea e mai ieftină decât în alte părţi şi parcă mai gustoasă.

Dacă ar fi să punem nişte preţuri pe hârtie ar fi cam aşa: pentru un curry plateşti 50 BTH, dacă vrei şi orez (care prinde bine dacă mâncarea e iute) mai adaugi 10 BTH; tăiţei prăjiţi cu legume şi ou – 40 BTH; un desert delicios (reţeta e secretă) – 50 BHT şi lista poate continua.

Dar ca să revin la motivul pentru care am pornit povestea… Adi a ales să înveţe de la tanti cum să gătească câteva feluri de mâncare tailandeză. Le-a pus pe hârtie şi şi-a dat întâlnire cu doamna a doua zi la amiază, când nu sunt foarte mulţi clienţi. Am păşit în bucătărie cu un pic de teamă, recunosc. Uneori e bine să nu vezi mai departe de farfuria în care ţi-e servită mâncarea.

Doamna a început prin a ne întreba ce ingrediente găsim la noi, acasă: Galangal? Nu, nu cred că avem. Cartof dulce? Da, avem. E un pic diferit de cel de aici… Lemongrass? Nu. Coriandru verde? Nu. Doamna râde şi îi spune ceva soţului. În mintea mea nu putea fi decât ceva de genul: ăştia nu au nimic acasă, de ce mai vor să înveţe?! Îi explicăm că destul de recent au intrat pe piaţa românească produsele din Asia şi că probabil cu timpul vor apărea mai multe.

Pe aragazul vechi, pune o oală de aluminiu şi începe să toarne laptele de cocos. „Coconut curry, o cană jumate de lapte de cocos pentru o porţie.” Adi notează conştiincios, doamna ne spune cantităţi, dar ea nu foloseşte nici o măsură. A gătit de-atâtea ori încât ştie cât trebuie pus să fie numai bine.

Doamna e singura din familie care vorbeşte engleza, soţul şi băieţii ştiu doar să îţi spună totalul la nota de plată… sau poate doar atât vor să spună. „Cum de ştiţi să vorbiţi engleză atât de bine? Am lucrat înainte la bungalow-uri, pe Koh Tao. Am ţinut şi acolo cursuri de gătit. 15 ani am lucrat. Dar am vrut să stau la casa mea, aşa că am vândut nişte teren şi uite, acuma lucrez pentru mine. Doar de o lună am deschis. Înainte aveam doar standul cu sucuri din faţă”.

Se pare că toţi avem vise de fi proprii noştri şefi…

„Orez prăjit cu curry. Mâncarea tailandeză e foarte simplu de făcut şi una două e gata. În wok pui o lingură de ulei şi o lingură de curry roşu. Curry aveţi la voi acasă? Este în Bangkok. Când plecaţi acasă vă cumpăraţi câteva pungi şi le puneţi în bagaj. Cred că şi lemongrass puteţi lua şi le puneţi acasă în pământ, poate se prind… Şi galangal… Să ştiţi că curry-ul tailandez e diferit. Eu am o soră în Germania şi tot mă roagă să îi trimit, nu îi place ce găseşte acolo în magazine.”

„Nu poţi combina curry-ul oricum. Cel galben merge cu peşte şi lămâie, cel roşu cu pui sau legume, cel verde cu pui sau fructe de mare şi masaman cu porc sau vită. Să veniţi mâine să gustaţi masaman şi să vă scriu în tailandeză cum se cheamă ca să vă puteţi cumpăra.”

„Găluşte cu banane şi sos de ciocolată. Asta e reţeta mea. Eu am inventat-o. Nu găsiţi nicăieri altundeva, numai la mine. Nu am dat nimănui reţeta. E secretă. Dacă vine un thai şi mă întreabă nu i-o spun.” Râde încântată. „O să puteţi face de-acum prietenilor voştri. Copiii mei sunt înnebuniţi după ele.”

Aşa că pregătiţi-vă! Când venim acasă, VĂ GĂTIM! 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.