02498

Cameron Highlands

Cameron Highlands — 1.200m altitudine, 21°, ploaie şi muuuult ceai.

Am stat şase zile în Cameron Highlands dar privind înapoi cred că trei ar fi fost suficiente.

În prima zi eram absolut încântaţi de schimbarea de climă. Dimineaţa când am deschis geamul am simţit cum intră aerul rece şi plăcut în cameră, seara am luat polarele pe noi să ne ţină de cald, am mers prin pădure ţopăind veseli… Eram numai un hihihi şi un hahaha în timp ce urcam în pas vioi către prima plantaţie, încăntaţi că eram singurii turişti ce mergeau pe jos printre dealurile cu ceai. Când ne felicitam mai cu foc pentru performanţa noastră, fiind aproape ajunşi la fabrica de ceai, în spatele nostru zărim doi tineri blonzi şi supli ce alergau în pas lejer de gazelă. Ne-am desumflat, trebuiau să ne fure gloria… Oricum, ne-a trecut repede supărarea, după ce am mai declanşat aparatul foto de câteva ori. Pe după-amiază a plouat un pic, nu ne-a deranjat… era răcoare.

A doua zi parcă ni s-a părut nouă că hainele au strâns umezeală, dar nu am pus mare preţ pe asta şi am plecat să vedem ce mai este în zonă. Aşa că am pierdut vremea pe dealuri, pe la ferme de căpşuni, fluturi, cactuşi şi dughenele cu legume de pe marginea drumului. Am mai adăugat încă vreo 15 km de mers pe jos la palmaresul nostru şi am concluzionat că suntem adevăraţi temerari :). Pe după-amiază a plouat un pic, ar fi putut să nu plouă, da’ na…

A treia zi dimineaţă m-am trezit cu gâtul în pioneze şi nasul picurând. În cameră era umezeală de să o strângi în găleată şi afară ploua. Am căutat Paracetamolul Sinus şi i-am făcut capul calendar lui Adi cu cât de bolnavă sunt eu. După ce s-a oprit ploaia am pornit totuşi să vedem o a doua plantaţie de ceai, care era la doar 5 km de Tanah Rata (sătucul unde stăteam noi). Am declanşat aparatul foto de câteva zeci de ori, dar nu cu acelaşi entuziasm ca şi prima dată. Am băut mult ceai fierbinte în timp ce afară, pe după-amiază, a mai plouat un pic.

A patra şi a cincea zi nu le menţionez fiindcă au fost triste. Eu m-am smiorcăit că nu pot respira, Adi a trebuit să mă suporte, iar afară a plouat mult şi des. Deja nu ne mai plăcea în Cameron Highlands, era prea frig, prea umezeală, prea multă ploaie. Şi totuşi nu am plecat… fiindcă mai aveam o plantaţie de atins — Sungai Palas şi vârful Brinchang.

Toate speranţele noastre au fost pentru ziua 6 în care eu trebuia să ma simt mai bine, vremea trebuia să fie superbă dis de dimineaţă, ceaţa să fie peste plantaţiile de ceai şi noi în vârf să admirăm răsăritul.

Ziua a început mirific cu un cer înnorat, a continuat cu un taximetrist care ne-a încălţat la bani şi a culminat cu o ploaie deasă când eram cam pe la 3 km distanţă de vârf. Am abandonat urcarea căci nu mai era absolut nimic romantic la ea şi am mers să vedem cea de-a treia şi ultima plantaţie de ceai — Sungai Palas. În aceeaşi zi ne-am rezervat locuri la primul bus spre Penang şi am decretat că nu mai vrem să vedem ceai o bucată bună de vreme.

Leave a Reply