Povestea noastră e şi povestea lor. Nu ar fi existat nimic din tot ce scriem aici dacă nu ar fi fost un Răzvan să ne întărâte, un Soki să ne încurajeze, un Gavin să ne motiveze sau un Alex să ne citească. La fiecare pas, cineva ne veghează :).
Totul e cu şi despre oameni de fapt şi de drept.
Dacă Jana nu ne-ar fi zărit la intrarea templului Borobudur, nu am fi petrecut următoarele zile bătând alături de ei străzile Yogyakartei, dacă taximetristul ne-ar fi dus la piaţa de păsări (aşa cum ne înţeleseserăm) nu am fi văzut ruinele oraşului, dacă italianul zurliu de la pensiune nu ne-ar fi spus de karaoke nu am fi ştiut că stăm în cartierul roşu, dacă localnicul din faţa palatului nu ne-ar fi agăţat să ne spună despre batik-uri, nu am fi trăit pe pielea noastră una din cele mai populare „păcăleli” locale. Are rost să continui?
Are, fiindcă fără doar şi poate ei sunt povestea noastră.
Yogyakarta am descoperit-o alături de Jana şi Erol; cu ei am fost pe zidurile vechi ale oraşului, cu ei am văzut puii de găină portocalii, am mâncat cobra la grătar şi ne-am umplut de praf pe străzile din Kota Gede. Ne-au povestit despre India… le-am povestit despre România, despre planuri, vise şi realităţi.
Icha şi Dea ne-au salvat din mâinile taximetriştilor din Surabaya ca mai apoi Ganda şi Regita să ne ajute să vedem oraşul prin ochii lor.
Pe Zack, vechiul prieten de pe Pulau Kapas, l-am regăsit în Melacca, la fix cât să putem depăna poveşti în barul cu muzică raggae de pe marginea râului.
Şi sunt mulţi alţii care ne scriu povestea: tipul din Sumenep ce a vrut să pornim un business împreună pe insulă; cel din Yogia care, inspirat de idea lui Adi, a creat un nou tur pentru străini; precupeaţa ce nu a vrut să lase din preţul durianului; poliţistul de la aeroportul din Singapore care vroia să ştie ce caută cuţitul în bagajul de mână; domnişoara de la farmacia din mall care a făcut ochii mari când i-am cerut soluţie împotriva păduchilor… :).
Zâmbim când ne amintim şi le mulţumim.