Îmi scrie mama într-un email: „În concluzie cred că e cazul să veniţi cât mai repede acasă să-i daţi educaţia necesară (n.r. lui Igor) fiindcă puţin sulf a mai ramas şi în Călimani, nu trebuie să colindaţi lumea largă.”
În legătură cu Igor s-ar putea să aibă dreptate, dar sulful e altă poveste… care sună cam aşa:
Bali Denpasar – Ubung bus terminal, 10/09/11 – 9 a.m.
Laura şi Adi se învârt prin autogară după un autobuz spre Gilimanuk. Ca şi în alte dăţi busul îi găseşte pe ei, şi nu invers. Autobuzul este echipat cu un sistem de frânare autentic — o bucată de lemn în care este înfiptă o bară de fier forjat ce facilitează manevrarea. Adi şi Laura au un sentiment de deja-vu şi găsesc mediul mai familiar decât se aşteptau.
Gilimanuk – Bus terminal, 10/09/11 – 1 p.m.
Eroii noştri coboară uşor înţepeniţi din autobuz. Alături de noii lor prieteni – Gavin şi Phun – se îndreaptă spre port pentru a lua feribotul spre Java. Grupul se rupe când tânarul Adrian realizează că a văzut durian pe marginea drumului şi trebuie să îl aibă. Prietenii îşi continuă drumul, Adrian dispare hipnotizat, iar Laura rămâne în mijlocul drumului călare pe bagaje… aşteptând.
Gilimanuk – Ferry terminal, 10/09/11 – 1:30 p.m.
Adrian euforic şi Laura (nervoasă) se îmbarcă pe feribotul ce avea să îi ducă de partea cealaltă a strâmtorii. Laura, fire sociabilă, află de la Abi cum pot ajunge la hotel în Banyuwangi: din Ketapang bus #6, din Blambangan terminal bus #1. Preţ estimat de persoană 7.000 rupiah.
Între timp… Adrian molfăie mulţumit durian şi rânjeşte satisfăcut din când în când.
Ketapang – Ferry terminal, 10/09/11 – 2:30 p.m.
Bemo-ul #6 îi ia pe tineri din Ketapang şi porneşte spre Banyuwangi. În dreptul unei staţii de busuri Adi se agită că trebuie să coboare, iar Laura îl linişteşte spunându-i că şoferul ştie mai bine. După încă 5 minute de mers, şoferul opreşte în dreptul hotelului şi cere 30.000 rupiah pentru transport spunând că e preţul corect. Tâmplele lui Adi au început să fremete şi ochii să i se bulbuce… erupea… Laura îşi aprindea relaxată o ţigară în timp ce Adi, nervos, o certa. Conducerea a fost preluată de către partea masculină — hotelul era ocupat şi trebuia găsită altă locaţie.
Banyuwangi – Hotel Baru, 10/09/11 – 3:30 p.m.
În holul hotelului Baru, se reîntâlnesc cu Gavin şi prietena lui. Sofyan, ghidul de serviciu, ne prezintă turul pe care îl oferă la Craterul Ijen. Laura şi Adi îşi iau în primire camera şi pornesc spre un internet cafe pentru documentare.
Banyuwangi – Internet Cafe, 10/09/11 – 5:30 p.m.
Adrian găseşte fotografii făcute noaptea în crater şi concluzionează că el musai trebuie să meargă noaptea, după care continuă să îşi citească blogurile. Laura se documentează un timp după care declară că nu mai face nimic fiindcă Adrian nu se implică. Stop joc.
Banyuwangi – Hotel Baru, 10/09/11 – 7:30 p.m.
Se reîntâlnesc cu Sofyan, Gavin şi Phun în antreul hotelului şi propun următoarea variantă: plecare la ora 12 noaptea spre crater, ora 2 a.m. începe ascensiunea, coborât în crater la mina de sulf, fotografiat focul albastru, întors pe marginea craterului, privit răsăritul peste lac. Gavin acceptă fără să clipească. Grupul se retrage spre camere pentru un somn de 4 ore. Laura şi Phun nu sunt încântate de perspectivă, dar se conformează.
Banyuwangi – Hotel Baru, 11/09/11 – 00:00 a.m.
Perechile şi ghidul se întâlnesc în faţa hotelului. Gavin şi Phun sunt uşor morocănoşi fiindcă uitaseră să treacă pe ora Jakartei şi se treziseră cu o oră mai devreme. Maşina porneşte, socializarea prinde încet viaţă şi atmosfera se destinde.
Patulding, 11/09/11 – 02:00 a.m.
Toată lumea îşi bea cafeaua în faţa singurului adăpost deschis. Se împart biscuiţi şi haine. Sofyan merge la somn. Cei 4 turişti pornesc alături de alt ghid spre vulcan. Gavin e şi el ghid în Australia, fire sportivă, care face aproape zilnic plimbări de 20 km sau 200 flotări, aşa că dispare rapid în sus pe cărare, Adrian rămâne alături de fete şi ghid deşi toată lumea ştie că şi el ar fi putut să urce panta muuuuult mai repede ;). Ghidul face mişto din când în când de fete. Biscuit?!
Kawah Ijen, 11/09/11 – 03:45 a.m.
Au ajuns pe marginea vulcanului!!! Urmează coborârea în crater. Din când în când se întâlnesc cu mineri, munca începuse de ceva vreme. Gavin ţopăie ca o capră neagră pe pietre, Adrian şi Phun sunt fotografii de serviciu, Laura se învârte după ghid şi se fereşte de fumul înnecăcios. Îşi trage eşarfa peste mască şi se întreabă dacă îi stă bine. Din când în când mai întreabă: Biscuit? şi se hilizeşte. Sulful sfârâie. Adrian se pierde într-un nor de fum, dar nu se dă bătut şi încearcă să surprindă înstalaţiile ce pufăie neîncetat. Ce nu face omul pentru artă…
Grupul începe ascensiunea. Adrian crede că nu mai are mult de trăit, Phun nu mai are forţă să urce, Gavin e deja sus pe deal, ghidul îi zoreşte fiindcă norul de fum vine peste ei, Laura acţionează ca un aghiotant şi îl cicăleşte pe Adi.
În vârf, vânt puternic. Ghidul găseşte un locuşor ferit şi grupul se aşează cumincior la adăpost pentru un pic de vreme.
Kawah Ijen, 11/09/11 – 05:30 a.m.
Soarele răsare. Vântul se înteţeşte. Încep să apară primii turişti . În timp ce Adrian şi prietenii lui se aventurează la o plimbare pe marginea craterului, Laura rămâne la adăpost alături de ghid: Biscuit?
Kawah Ijen, 11/09/11 – 06:00 a.m.
Începe coborârea. Gavin e mult în faţă, Laura ţopăie fericită parcă vrând să le facă în ciudă turiştilor ce urcă chinuit, Adi împarte ţigări minerilor şi încearcă să ia pe umeri unul din coşurile cu sulf (70 kg). Nu îl clinteşte nici un milimetru… Laura râde, minerii râd, Adi zâmbeşte desumflat.
Platoul Patulding, 11/09/11 – 07:30 a.m.
Se beau cafele şi se mănâncă cele mai bune banane prăjite. Trebuiesc plătite nişte taxe suplimentare şi lumea se bosumflă puţin. La 08:00 a.m. se porneşte spre hotel. În drum grupul se opreşte să vadă o plantaţie de cafea şi cuişoare. Entuziasmul dispare şi oboseala se simte tot mai puternic. Hainele, părul… totul miroase a sulf.
Banyuwangi – Hotel Baru, 11/09/11 – 09:00 a.m.
Grupul merge la somn pentru câteva ore, urmând să se reîntâlnească pentru o plimbare relaxantă prin oraş.
Banyuwangi – Bus Terminal, 12/09/11 – 07:30 a.m.
Grupul porneşte din nou la drum spre Probolinggo. Laura şi Adi vor să ajungă spre după-amiază la muntele Bromo, iar Gavin şi prietena lui în Jakarta, dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg… mai ales în Indonezia.
Va urma…