Aotearoa

După 20 zile, 3800 km, 4 kg de caşcaval şi nenumărate ciocolăţi înfulecate putem spune cu mâna pe inimă: Noua Zeelandă este un adevărat paradis. Este ca şi cum ai pune la un loc fiordurile Norvegiei, coasta Scoţiei, Alpii Elveţiei, viile Franţei, plajele Greciei, râurile Sloveniei, iar ca peisajul să fie complet ai presăra dealuri cu oiţe printre ele. Nu cred că am văzut încă un loc mai frumos, curat şi bogat. Oraşele sunt mici şi plăcute, oamenii puţini şi foarte prietenoşi.

Dar uite că am început cu concluzia în loc să spun povestea :). Povestea începe cam aşa.

Cu o săptămână înainte de a pleca spre Noua Zeelandă, nu eram încă siguri cum o vom vizita: backpacker style — adică stat în hosteluri şi mers cu busul sau house on wheels — adică închiriat maşinuţă şi dormit în ea. După ce l-am înnebunit pe Adi să îmi demonstreze matematic că e mai avantajos cu maşina (tabele comparative cu preţuri, locaţii, distanţe şi alte cele) plenul a concluzionat că e cea mai potrivită variantă. Din ce calculasem noi ieşeam cam în acelaşi preţ şi aveam flexibilitate (calculele s-au dovedit optimiste… din nou, dar alegerea a fost cea corectă).

Chiar dacă eu visam la o rulotă cu living, jacuzzi şi internet prin satelit, am ajuns să ne luăm ceva pe măsura bugetului. Un minivan cu o chiuvetă, plită cu gaz, două dulăpioare, frigider, masă şi pat – toate în interior (model de lux ai putea spune – există variante mai spartane în care nu poţi găti/mănca înăuntru).

Mai rămânea un mic detaliu — permisul internaţional lipsă. Iar agitaţie, iar emailuri la firme de traduceri din NZ, într-un final totul pare să se aranjeze şi nouă nu ne rămânea decât să ne suim în avion.

După 4 luni petrecute în Asia trebuie să recunoaştem că a fost un mic şoc pentru noi să dăm din nou de civilizaţie. Drumuri curate, busuri curate, oameni politicoşi, case elegante, copaci înfloriţi… totul pus la punct… ne-am agitat, nu mai ştiam cum trebuie să ne purtăm.

Abia dacă dormisem câteva ore la hostelul din Christchurch înainte de a porni dis de dimineaţă în căutarea centrului de închirieri. Am schimbat 3 busuri şi tot nu eram ajunşi la destinaţie, se pare că Adi nu şi-a notat nicăieri adresa firmei şi mergeam cumva pe bănuite. Dacă nu era taxiul care să ne culeagă de pe drumuri, probabil că şi acum ne-am fi învârtit. (Adi: nici poveste. Ştiam numele străzii pe care se afla firma, acum ce să-i faci dacă strada se întindea pe câţiva kilometri buni şi începuse o ploaie mocănească).

La nici 10 ore de la aterizare aveam deja căsuţa şi porneam cu ea spre nord (pe partea stângă).

Leave a Reply