05764

Vietnam. Reconcilierea.

Au trecut 10 zile de când am scris ultima dată şi ghiciţi unde suntem! În Hanoi, într-un hotel cochet de unde nu ne mai dăm duşi. Un pic mai mult comfort nu ne strică după 5 luni petrecute pe drum. Avem balcon, un mic jacuzzi, halate de mătase, calculator în cameră şi un pisic alintat… cum să vrei să mai pleci?!?

Oare ne-am schimbat părerea despre Vietnam în timpul ăsta? Da şi nu. În Hue, am găsit o cafenea de-a localnicilor unde nu ne avea nimeni grija, am închiriat biciclete şi ne-am luat primul botez în traficul urban vietnamez. Am pedalat pe străzile inundate şi ne-am avântat în intersecţiile burduşite.

Şi ca iniţierea să fie completă, am mers până la tunelele Vin Moch (din DMZ) – 230 km dus întors – pe motociclete. Adi a fost the lone rider, eu am avut „şofer”. Drumul a fost cel puţin la fel de interesant ca şi vizita la tunele, ne-a prins ploaia, s-a stricat claxonul, s-a rupt pelerina, s-a inundat drumul… şi jur… 200 km pe şaua unei motociclete, nu e chiar comod.

Dar ne-am distrat.

Ok, ok, ne-am şi enervat, pe aceleaşi lucruri de care am mai povestit, dar de când suntem în Hanoi chiar nu ne-a batut nimeni la cap. Vânzătorii de aici sunt copii mici pe lângă cei din Hoi An sau Saigon. La hotel nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem un tur, sau un bilet sau o bicicletă, nici unde mergem, nici unde am fost… îi iubesc. Plus că au şi motanul casei… nu pot decât să îi recomand — Queen Travel.

Hanoi-ul e diferit de Saigon. Cartierul vechi e împânzit cu străduţe, pe una sunt doar tinichigerii, pe alta confecţii, alta e cu obiecte de cult, alta mercerii, un mic labirint în care te pierzi cu plăcere de fiecare dată doar ca să descoperi ceva nou.

Motociclete, maşini, biciclete curg unele după altele; pe trotuare pe scaune de-o şchioapă oamenii beau un ceai sau îşi iau prânzul; femei cu coşuri pe umăr vând carne, legume sau fructe; turişti tolăniţi în cyclo-uri fac turul oraşului cu camera foto în mână; claxoane, motoare, praf — un oraş care trăieşte fiecare secundă din zi şi din noapte.

Hanoi-ul a spălat onoarea Vietnamului în ochii noştri, ne-a lăsat în pace şi am apreciat lucrul acesta. Localnicii ne-au primit la masă cu ei şi printre semne şi râsete am cinstit câteva pahare de bia hoi (bere proaspătă). Aşa l-am cunoscut pe domnul Hung, un bărbat pe la 50 de ani, născut şi crescut în Vietnam, cu tată francez — ai zice că e marocan. Vorbeşte vietnameză şi nu ştie decât vreo trei cuvinte în franceză, are două fete şi două nepoţele, fumează pipă şi are grijă ca de fiecare dată când ne vede să ne găsească un loc la masă. Deşi nu reuşim să schimbăm prea multe vorbe, ne zâmbim ca vechi prieteni de fiecare dată când ne întâlnim.

Ne-au prins bine cele 6 zile petrecute aici, ne-am mai liniştit şi ne-am făcut curaj să mai vedem ceva din Vietnam înainte de a pleca spre Laos (da, ne-am schimbat planurile pentru a nu ştiu câta oară:)).

Leave a Reply