Aleargă Forest, aleargă!

De zece zile tot fugim. Din Khao Sok am fugit de ploaie, din Hat Nai Yang am fugit să prindem avionul, din Singapore am fugit pentru că nu ne tinea buzunarul, din Cherating fiindcă nu ne-a plăcut. Acum suntem în Rantau Abang şi am obosit de atâta alergat.

Khao Sok este parcul naţional de care ziceam în ultima postare. Am stat doar două nopţi la Smiley Bungalows fiindcă ploaia prea era la ea acasă, motiv pentru care majoritatea traseelor din parc erau închise (din cele 9 disponibile, doar două sunt accesibile din Iunie până în Decembrie). Lucrul acesta aveam să îl aflăm abia la faţa locului.

Bineînţeles, agenţiile de turism îţi propuneau alternative: tubing, trekking cu elefantul, canoeing, excursie la lac, dormit în case plutitoare. Preţurile începeau de la 300 BTH şi mergeau până la 2.000 BTH. Ca o paranteză cabanele de pe lac se pot închiria direct de la administraţia parcului cu 400–600 BTH.

Am refuzat politicos încă o dată ofertele generoase şi am optat să facem traseele din parc de capul nostru. Când au luat norii o pauză, am pornit repejor către intrarea parcului. Am plătit căte 200 BTH de căciulă şi am sperat să vedem măcar câteva din animalele enumerate în pliante: elefanţi în libertate, maimuţe, nenumărate specii de păsări, tapiri — să fim sinceri ne-am fi mulţumit cu orice. Eh, nu a fost să fie, singurele animale pe care le-am întâlnit au fost lipitorile care au găsit picioarele lui Adi ca fiind extrem de apetisante aşa că nu s-au jenat să se înfrupte. Nu erau mari, cele de pe Bistriţa sunt mult mai serioase decât chichineţele cu care ne-am întâlnit noi, dar suficient de înfometate. Poteca era plină de ele că doar deh! e sezon ploios.

Continue reading Aleargă Forest, aleargă!

Phang Nga

La o primă vedere ai spune că Phang Nga nu are nimic special, e mai degrabă un punct de tranzit decât o destinaţie turistică. Un mic orăşel, care îşi vede de viaţa lui, fără să dea prea multă atenţie turismului. Atunci ce caută pe aici cei câţiva turişti albi cu rucsacii în spate? Ei, vă spunem noi ce caută: excursii şi cazare mai ieftină. Cele câteva agenţii de turism de aici organizează tururi în Parcul Naţional Phang Nga (canalele deltei cu pădurea nesfârşită de mangrove, insulele cu forme ciudate, satul pescăresc plutitor, insula din James Bond) şi cer semnificativ mai puţini bani decât cele din Ao Nang, Phuket sau Krabi. Agenţiile nu se limitează doar la plimbări pe apă, ci organizează şi vizite la peşterile şi parcurile din zonă, plimbări cu elefantul, pachete clasice în Thailanda. Noi am vrut doar plimbarea cu barca pescărească şi despre ea o să şi povestim.

Drumul din Railay până în Phang Nga ne-a costat 250 THB de persoană, asta fiindcă am mers de capul nostru şi nu printr-o agenţie (care cerea 350 THB pentru acelaşi traseu)… Aşa că ne-a costat: 150 THB barca din Railay în Krabi, 25 THB taxi-ul din port până în autogară şi 75 THB autobusul până în Phang Nga. Trebuie să subliniez că Adi s-a târguit, parcă era de-al casei, astfel că nu am avut nici o problemă pe întreg traseul.

Odată ajunşi în Phang Nga, am căutat cazare. Am văzut camere în trei hoteluri înainte să ne decidem, oricum nu aveam foarte multe variante. Camerele sunt: pereţi albi, un pat în mijlocul unei camere goale, baia 2/1 m şi un geam care în două din cazuri dădea spre peretele cladirii alăturate. Geamul, aşternuturile curate şi puţinul balcon la care aveam acces au făcut diferenţa aşa că am ales Rattanapong Hotel (250 THB/noapte).

Continue reading Phang Nga

Prin și pe lângă Railay

Iniţial, vroiam să scriem un întreg articol despre Ao Nang şi efectul ce l-a avut asupra noastră în cele 24 ore petrecute acolo, dar cred că poate fi sintetizat într-o singură frază: „Vreau înapoi în Chaloklum!”.

Astea au fost primele cuvinte rostite de Adi în momentul în care ne-am dat jos din taxi. Poate că şi ploaia deasă a dramatizat un pic peisajul în ochii noştri, dar nu cred că o zi însorită ne-ar fi schimbat foarte mult părerea.

Ao Nang este ceea ce nu ne dorim de la excursia noastră. E o staţiune europeană pe pământ thailandez, cu indieni ce te ademenesc în restaurante cu specific italian, indian şi thai deopotrivă şi localnici ce te trag de mână să cumperi un costum, o excursie sau un masaj.

Toţi vor să îţi vândă ceva, îţi zâmbesc artificial şi cer mult prea mult pentru orice îţi prezintă. Nu vreau să judec pe nimeni care hotărăşte să îşi petreacă vacanţa în Ao Nang, dar zău că nu îi înţeleg.

La preţ de 10 minute şi 100 BTH de Ao Nang, se găseşte Railay… Acolo am fugit noi pentru 6 zile, timp în care am putut să explorăm plajele, mâncătoriile, barurile, peşterile. Nu neapărat în ordinea asta.

Continue reading Prin și pe lângă Railay

Nu am ajuns încă?

Spuneam că noi fugim de muson? Da, încercăm, dar trebuie să mai spunem că am făcut şi o excepţie de la regulă şi ne-am aruncat direct în gura lui pentru următoarele 10 zile.

Krabi, Phuket, Phi Phi se găsesc toate pe coasta Andaman, care este bătută de musonul de sud-vest din Mai până în Octombie. Ne-am asumat riscul de a prinde mai multe zile cu ploaie pentru ca nu vom mai reveni în zona aceasta a Thailandei. Extrem de popularele Maya Bay din filmul Plaja cu DiCaprio şi James Bond island (ascunzătoarea lui Scaramanga din „Omul cu pistolul de aur”) se găsesc aici şi deşi fluxul continuu de turişti le-a mai ştirbit din farmec, parcă am vrea şi noi să le vedem.

Oricum, până la Maya Bay mai este, şi cred că merită să povestim şi cum am ajuns pe coasta Andaman şi primele zile aici.

Adi a vrut neapărat să luăm autobuzul până în Krabi, în speranţa că va fi unul clasic: colorat, cu locuri incomode şi fără aer condiţionat. Doar că până să suim în autobuz trebuia să ajungem la autogară, lucru care s-a dovedit a fi o aventură în sine.

Continue reading Nu am ajuns încă?

Treburi serioase: despre bani

Am fost în trei locaţii pâna acum în Tailanda (excluzând Bangkok-ul) şi fiecare dintre ele are preţurile şi specificul ei.

Nakhon Sri Thammarat

Rareori mentionat în ghidurile turistice şi pe bună dreptate nu au foarte multe cu ce să atragă străinii veniţi în vacanţă. Dacă ai la dispoziţie două săptamâni de concediu nu te încurci cu Nakhon Sri Thammarat, ci zbori spre prima plajă… dar te costă.

În NST am plătit 440 BTH pentru hotel (deşi sunt sigură că am fi găsit şi mai ieftin), 10 BTH pentru songthaew (pick-up transformat în taxi), 20 BTH pentru o porţie de tăiţei cu curry, 10 BTH pentru un ceai. Toate băuturile fierbinţi se servesc cu o porţie generoasă de ceai de iasomie.

Preţurile sunt la jumătate faţă de Chaloklum, asta dacă mergi în locurile frecventate de localnici. Dacă vrei restaurante mai „fancy” preţurile cresc… normal. Noroc că nouă ne plac mâncărurile de la tarabe şi nu bem Evian.

Continue reading Treburi serioase: despre bani

Bună Nakhon Si Thammarat

După o lună de lenevit în hamac s-a produs inevitabilul: am părăsit Phangan-ul. Trebuie să recunosc că m-am muiat când mâţucile ne-au privit cu ochii mari parcă întrebându-se: „Ce faceţi? Plecaţi?!”. În momentul acela le-am iertat pentru trezitul dis de dimineaţă, purici aduşi în aşternut, pişu pe rucsac şi restul obrăzniciilor.

Planurile noastre iniţiale erau să urcăm spre nordul Thailandei ca apoi să trecem în Laos şi Cambodgia. După ce ne-am documentat puţin, am decis să fugim DE muson şi nu ÎN muson, aşa că încercăm să ţinem sud estul pentru câteva luni.

Înainte de a ne avânta spre o zonă extrem de populară (Krabi/Phi Phi/Phuket) am vrut să gustăm puţin şi din Thailanda mai puţin turistică, aşa că am ales Nakhon Si Thammarat ca următoarea destinaţie. Ghidurile turistice nu spun foarte multe despre oraş. Puţina informaţie disponibilă menţionează templul Wat Mahattat şi teatrul tradiţional de păpuşi.

Continue reading Bună Nakhon Si Thammarat

Să calci ușor când visele se cern

Acum o lună am păşit într-o poveste. Povestea lui Brăduţ. I-am vazut copacii, plaja, prietenii, i-am bătut nisipul, i-am tulburat apa, i-am mângâiat pisicile, le-am zâmbit.

Am zâmbit mult. Am zâmbit când descifram ceva din jurnalul lui şi am zâmbit când am crezut că am descoperit ceva nescris.

Nimic nu e schimbat în urma noastră.

Marea a şters paşii, pisicile au lins mângâierile de pe blana lor, Ben, Genni, George au şi uitat chipurile noastre.

Totul e intact, imaculat, nu am stricat, nu am schimbat.

…iar noi păşim în visul nostru, rămâi cu bine Koh Phangan.

Mulţumim Elena şi Brăduţ.

Cum să te răcorești încălzindu-te

Î: Ce te răcoreşte mai bine decât aerul condiţionat de la 7/11?
R: Saunaaaa…

Oh, da! După ce stai 10 minute în mica încăpere plină de aburi, cele 30° de afară îţi par ca fiind 20°, şi un mic frison te străbate când păşeşti afară.

Am descoperit recent că în satul Baan Tai, la templul Wat Pho există o saună pe bază de plante. Mai apoi am aflat că nu e singurul loc şi că multe din spaţiile dedicate pentru Yoga sau meditaţie au, dar aceasta are o personalitate aparte. E izbitor de simplu. Turiştii transpiră laolaltă cu localnicii, iar cei 50 BTH pe care îi plăteşti sunt donaţia ta către templu, pentru a menţine această mică saună pe picioare.

Ritualul l-am învăţat din mers. Panoul mare şi roz de la intrare ne spunea prima regulă: Respectaţi templul — îmbrăcaţi-vă decent (poate mai corect ar fi dezbrăcaţi-vă cu măsură 🙂 ). La măsuţa de lângă intrare găseşti cutia pentru donaţii şi prosoape pe care le poti închiria cu 10 BTH. Te schimbi, te răcoreşti cu apa din vasul din faţa treptelor după care poţi să intri în una din încăperi (bărbaţi sau femei — nu… nu e la alegere :P). Apoi nu faci decât să te înmoi şi să te topeşti după bunul plac. Aburul plin de miresme îţi pătrunde în toţi porii şi îţi gâdilă plămânii.

Continue reading Cum să te răcorești încălzindu-te

Sportivul. Vânătorul. Bucătarul.

Urmăreşte sticla!

Bottle Beach sau Haad Khuad (tradus în română mot-a-mot ar fi Plaja Sticlă ?!) e considerată una dintre cele mai pitoreşti plaje de pe insulă. Nu este drum de acces până acolo, dar există totuşi două modalităţi de a ajunge: pe apă cu barca sau pe două trasee montane, unul din Chaloklum care se poate face doar la pas, şi un altul mai lung din Thong Nai Pan care se pretează şi maşinilor de teren sau motocicletelor.

Noi, montaniarzi cum ne ştiţi, am ales să facem traseul dinspre Chaloklum, satul de reşedinţă. Am mers pâna la Haad Khom cu motoreta, unde drumul asfaltat se termină brusc. Am abandonat vehicolul pe marginea drumului şi am început să cautăm cărarea. Ne-am învârtit o vreme fără succes în speranţa că vom găsi un semn, până când… (ecologiştii să se aşeze) am zărit înfiptă într-o ramură o sticlă de plastic de 2 litri, la vreo trei metri mai sus altă sticlă ne arăta calea. „Urmăreşte PET-ul” am zis veselă şi am pornit în urma lui Adi.

Încet, încet mi-a trecut veselia. Panta nu se mai termina, iar soarele cu cele 34 de grade îmi mângâia creştetul uşor şi storcea ultima picătură de apă din mine. După 20 de minute de urcat eram terminată. Oricum, puteţi să îl întrebaţi şi pe Adi, urcarea nu e chiar floare la ureche. Sticlele ne arătau drumul. Nişte pete roşii, sporadice, aproape şterse erau dovada că demult a existat un marcaj. Probabil că localnicii nu au fost interesaţi să îl întreţină, aşa că turiştii au găsit o formă mai puţin ecologică şi formală de a-l ţine în viaţă.

Continue reading Sportivul. Vânătorul. Bucătarul.

Drumul către Thong Nai Pan

Sâmbătă am stat mai mult acasă fiindcă nu am reuşit să desluşim vremea. Cerul a fost toată ziua înnorat şi din când în când se porneau rafale de vânt de credeai că începe potopul. Într-adevăr a pornit, undeva spre seară… şi a durat cam 10 minute… a meritat să stăm la adăpost.

Aşa că duminică, sub acelaşi cer înnorat, am ieşit în lume, nu mai puteam lenevi pe lângă casă. Am ales să mergem pe coasta de nord-est a insulei, în Baan Thong Nai Pan. Pe hartă drumul părea ceva mai şerpuit, dar ne-am gândit că nu poate fi chiar aşa de rău… Prost gândit, drumul are doar vreo 15 km dar a durat mai bine de 50 minute să ajungem la destinaţie, timp în care mi-a ţîţîit fundul de stres şi l-am strâns pe Adi în braţe ca şi când era ultima oară când ne vedeam.

Drumul e numai o urcare şi o coborâre, unele pante sunt foarte abrupte şi parcă nu se mai termină. O bună parte e doar pamânt bătătorit, prin care ploaia a săpat şanţuri. La dus, când am văzut semnul mare din dreptul unei case: „Last stop before jungle: Food. Drink. Gasoline.” (*Ultima oprire înainte de junglă: Mâncare. Apă. Benzină) m-a trecut un fior şi am uitat că de fapt nu erau decât 8 km până în sat. Vreo două pante le-am coborât pe jos, cică nu ţineau frânele… hmmm. Aceleaşi două pante le-am urcat pe jos la întoarcere, că nu tragea motorul… cică eram prea grei… :D.

Ca să fim înţeleşi: localnicii mergeau fără nici o problemă.

Într-un final am ajuns întregi şi cam deshidrataţi în Thong Nai Pan Yai.

Continue reading Drumul către Thong Nai Pan