Sâmbătă am stat mai mult acasă fiindcă nu am reuşit să desluşim vremea. Cerul a fost toată ziua înnorat şi din când în când se porneau rafale de vânt de credeai că începe potopul. Într-adevăr a pornit, undeva spre seară… şi a durat cam 10 minute… a meritat să stăm la adăpost.
Aşa că duminică, sub acelaşi cer înnorat, am ieşit în lume, nu mai puteam lenevi pe lângă casă. Am ales să mergem pe coasta de nord-est a insulei, în Baan Thong Nai Pan. Pe hartă drumul părea ceva mai şerpuit, dar ne-am gândit că nu poate fi chiar aşa de rău… Prost gândit, drumul are doar vreo 15 km dar a durat mai bine de 50 minute să ajungem la destinaţie, timp în care mi-a ţîţîit fundul de stres şi l-am strâns pe Adi în braţe ca şi când era ultima oară când ne vedeam.
Drumul e numai o urcare şi o coborâre, unele pante sunt foarte abrupte şi parcă nu se mai termină. O bună parte e doar pamânt bătătorit, prin care ploaia a săpat şanţuri. La dus, când am văzut semnul mare din dreptul unei case: „Last stop before jungle: Food. Drink. Gasoline.” (*Ultima oprire înainte de junglă: Mâncare. Apă. Benzină) m-a trecut un fior şi am uitat că de fapt nu erau decât 8 km până în sat. Vreo două pante le-am coborât pe jos, cică nu ţineau frânele… hmmm. Aceleaşi două pante le-am urcat pe jos la întoarcere, că nu tragea motorul… cică eram prea grei… :D.
Ca să fim înţeleşi: localnicii mergeau fără nici o problemă.
Într-un final am ajuns întregi şi cam deshidrataţi în Thong Nai Pan Yai.
Am dat o tură pe plaja ceva mai cosmopolită decât cea din Chaloklum. Restaurante pe plajă, bugalow-uri cu geamuri mari şi şezlonguri.
La un moment dat ne-am gândit că ar putea fi mai simplu dacă la întoarcere eu aş lua un taxi şi Adi ar merge singur pe motor (ştiţi voi frânele, greutatea…). Am întrebat la primul shop cât costă un drum până în Thong Sala. Tipul mi-a spus 600 THB, pentru că e vorba doar de o persoană. Am mulţumit şi m-am retras. Am mai primit două preţuri în timp ce mă îndepărtam: „400 THB… OK 300, last price”. Am dat din cap, am zâmbit şi am încălecat în şaua nărăvaşului alături de pilotul meu preferat.
Iar pante, iar stres, iar pamânt, iar junglă… Nici o căzătură.
Şi drept răsplată, la intrarea în satul Baan Tai, un mic târguleţ tocmai ce prindea viaţă. Am oprit. Erau de toate pentru toţi, de la mâncare gătită şi fructe, la şlapi şi statuete cu Buddha.
Pentru prima oară am vazut legendarii viermi de mătase, greierii şi lăcustele frumos rumenite. Normal că ne-am luat! (20 THB). După o uşoară tatonare le-am ronţăit cu poftă. Nu prea au cine ştie ce gust, sunt crocante şi uşor sărate.
Adi a pierdut vremea la un stand de cuţite şi macete. Eu la cel de tras cu puşca în maimuţoi de jucărie. După ce ne-am consumat toate dopurile nereuşind să doborâm nici o jucărie, doamna ne-a mai dat două… poate, poate ni se schimbă norocul. Da de unde! aşa că am primit un maimuţoi cadou. Am fost cel mai fericit copil de la târg… 🙂
După ce am gustat cocos negru şi am băut un suc de bambus dulce şi rece, ne-am retras zâmbind impliniţi.
A fost o zi înnorată deosebită.
