Povești cu vulcani I

Îmi scrie mama într-un email: „În concluzie cred că e cazul să veniţi cât mai repede acasă să-i daţi educaţia necesară (n.r. lui Igor) fiindcă puţin sulf a mai ramas şi în Călimani, nu trebuie să colindaţi lumea largă.

În legătură cu Igor s-ar putea să aibă dreptate, dar sulful e altă poveste… care sună cam aşa:

Bali Denpasar – Ubung bus terminal, 10/09/11 – 9 a.m.

Laura şi Adi se învârt prin autogară după un autobuz spre Gilimanuk. Ca şi în alte dăţi busul îi găseşte pe ei, şi nu invers. Autobuzul este echipat cu un sistem de frânare autentic — o bucată de lemn în care este înfiptă o bară de fier forjat ce facilitează manevrarea. Adi şi Laura au un sentiment de deja-vu şi găsesc mediul mai familiar decât se aşteptau.

Gilimanuk – Bus terminal, 10/09/11 – 1 p.m.

Eroii noştri coboară uşor înţepeniţi din autobuz. Alături de noii lor prieteni – Gavin şi Phun – se îndreaptă spre port pentru a lua feribotul spre Java. Grupul se rupe când tânarul Adrian realizează că a văzut durian pe marginea drumului şi trebuie să îl aibă. Prietenii îşi continuă drumul, Adrian dispare hipnotizat, iar Laura rămâne în mijlocul drumului călare pe bagaje… aşteptând.

Continue reading Povești cu vulcani I

Sumatra. Frumusețe neprihănită

Fără exagerare Sumatra a avut cel mai mare impact asupra noastră de când suntem pe drum. E sălbatică, e rurală, e colorată, e vie până la cel mai mic fir de praf. Mă sperie ca să mă încânte mai apoi… şi nu am văzut decât frânturi.

Ne-am început călătoria din nordul Sumatrei şi am continuat-o încet spre sud. Şi când spun încet e la propriu, transportul e „magic” şi de fiecare dată când ne-am suit într-un autobus, becak sau minibus ne-am întrebat dacă o să ne şi dăm jos întregi. Atâţia „Doamne ajută!” câţi am spus aici nu am zis în toată viaţa :).

Nici nu ştiu cu ce să încep… sunt atât de multe de povestit şi parcă totul merită menţionat.

Am intrat în Indonezia prin cel mai nordic aeroport (Banda Aceh) şi nu am poposit aici decât să luăm feribotul spre Pulau Weh. Dupa cinci zile de leneveală la soare şi în hamac ne-am pornit spre sudul Sumatrei.

Din 11 zile, 5 le-am petrecut pe drum, prin autogări, autobuze, minivanuri, becakuri, îngrămădiţi printre localnici şi paporniţe. Probabil că în mod normal ne-ar fi trebuit doar 3 zile, dar sfârşitul Ramadanului, Lebaranul şi începutul şcolii au pipărat un pic excursia noastră. Feriboturile circulau dupa un orar adhoc sau nu circulau defel, autobuze de noapte doar către Medan, microbuzele se umpleau instant, taxiuri nu găseai nicăieri… iar drumurile sunt atât de puşcate încât durează o veşnicie şi un pic să ajungi dintr-un loc în altul.

Continue reading Sumatra. Frumusețe neprihănită

Deliciosul Penang

Imediat după ce ne-am cazat la Star Lodge în Georgetown, Adi mă întreabă: „Ce o să facem noi aici 4 zile?!?!”. Am ridicat din umeri neajutorată şi i-am zis: „Găsim noi ceva de făcut…”. Şi aşa a fost.

Principala noastră îndeletnicire a fost degustatul şi fără modestie trebuie să spunem că ne-am descurcat de minune.

Penangul e renumit pentru divesitatea culinară, aşa că cele 5 zile (zborul spre Sumatra s-a amânat cu o zi) petrecute aici au fost 90% turism culinar. Şi ce bun a fost…

În fiecare dimineaţă ne-am băut cafeaua la Toh Soon Cafe şi am mâncat cele mai delicioase toasturi cu unt şi kaya (gem de cocos) de până acum. Tot la ei am testat şi „nasi lemak” — poate nu foarte estetic, dar cu siguranţă delicios. Împăturit într-o frunză de banan este un bulgăre de orez fiert în lapte de cocos peste care se pune puţin sos iute (sambal), ou, peşte şi alune prăjite.

Cred că zilele astea ne-am luat revanşa pentru tot „nasi goreng”-ul (orez prăjit) mâncat în Malaezia. Deşi suntem acum două butoiaşe ambulante, nu ne pare rău deloc, afişăm chiar un zâmbet împlinit pe faţă.

Continue reading Deliciosul Penang

Cameron Highlands

Cameron Highlands — 1.200m altitudine, 21°, ploaie şi muuuult ceai.

Am stat şase zile în Cameron Highlands dar privind înapoi cred că trei ar fi fost suficiente.

În prima zi eram absolut încântaţi de schimbarea de climă. Dimineaţa când am deschis geamul am simţit cum intră aerul rece şi plăcut în cameră, seara am luat polarele pe noi să ne ţină de cald, am mers prin pădure ţopăind veseli… Eram numai un hihihi şi un hahaha în timp ce urcam în pas vioi către prima plantaţie, încăntaţi că eram singurii turişti ce mergeau pe jos printre dealurile cu ceai. Când ne felicitam mai cu foc pentru performanţa noastră, fiind aproape ajunşi la fabrica de ceai, în spatele nostru zărim doi tineri blonzi şi supli ce alergau în pas lejer de gazelă. Ne-am desumflat, trebuiau să ne fure gloria… Oricum, ne-a trecut repede supărarea, după ce am mai declanşat aparatul foto de câteva ori. Pe după-amiază a plouat un pic, nu ne-a deranjat… era răcoare.

A doua zi parcă ni s-a părut nouă că hainele au strâns umezeală, dar nu am pus mare preţ pe asta şi am plecat să vedem ce mai este în zonă. Aşa că am pierdut vremea pe dealuri, pe la ferme de căpşuni, fluturi, cactuşi şi dughenele cu legume de pe marginea drumului. Am mai adăugat încă vreo 15 km de mers pe jos la palmaresul nostru şi am concluzionat că suntem adevăraţi temerari :). Pe după-amiază a plouat un pic, ar fi putut să nu plouă, da’ na…

Continue reading Cameron Highlands

Adevărul. Jungle Business.

De data asta chiar îl pârăsc pe Adi. Nu se mai poate… Nu de alta, dar dacă o să se uite cineva vreodată la ce traseu am putut avea noi prin Malaezia o să se crucească. De ce am făcut noi toată coasta de est din sud până în nord ca apoi să coborâm până în mijlocul ţării şi după aceea să urcăm iar? Pentru că ADI a vrut să meargă cu „trenul junglei” din nord spre sud şi asta fiindcă prinzi mai multe ore de lumină… şi în principiu vezi mai multe. Ia să îl întrebaţi pe Adi câte a văzut!

Nada. Niente. Zero. Zilch.

Se pare că trezitul la trei dimineaţa nu îl coafează, aşa că a recuperat orele de somn pe una din banchete în timp ce trenul îl plimba printre stânci şi liene, leganându-l uşor.

Recunosc, şi eu am mai aţipit… dar uşoara paranoia legată de siguranţa bagajelor m-a ţinut trează aproape tot drumul. Ţin să menţionez că nici un moment nu au fost ameninţate, dar na… nu te pui cu piticii.

Dacă a meritat mersul cu trenul? 🙂 Pentru noi, nu foarte tare. Dacă îl recomandăm?… doar dacă e lumea în pană de idei. Într-adevăr, alături de noi au călătorit precupeţe cu duriani, săteni gălăgioşi şi coloraţi, tinere îmbrăcate de duminică ce mergeau la oraş, poate fi interesant… dar nu când eşti răpus de somn şi toate se derulează prin faţa ta printr-o ceaţă densă.

Continue reading Adevărul. Jungle Business.

Kota Bharu, pauza meritată

Adevărul e că nu avem o poveste pentru fiecare loc în care ne oprim. Spre exemplu, în Kota Bharu am stat o zi întreagă în hostel sub briza plăcută a aerului condiţionat, am dormit de amiază, fără să avem nici cea mai mică dorinţă de a bate străzile, a vedea templele sau moscheile. Se întâmplă, cine crede că e floare la ureche să călătoreşti se înşeală. Din când în când oboseşti, vrei să îţi treacă bătăturile de la picioare, nu mai vrei să te tot dai cu spay-uri contra ţânţarilor şi nici să te bată soarele în cap de dimineaţă până seara, pur şi simplu îţi doreşti să te linişteşti şi să leneveşti puţin.

Cerana Guesthouse ne-a oferit comfortul de care aveam nevoie: internet, apă caldă, aer condiţionat şi o baie decentă. Şi ca să fiu sinceră până la capăt, nici în celelalte două zile petrecute aici nu am fost foarte activi.

Nu am fost la muzee, nu am fost la temple şi nici nu am descoperit nimic. În schimb ne-am dat hainele la spălat, ne-am tuns, am fost la mall şi am băut o bere în cartierul chinezesc.

Continue reading Kota Bharu, pauza meritată

Kuala Terengannu

Când ne găndim la Kuala Terengganu trei lucruri ne vin în minte: Mr. Derick, Awi’s Yellow House şi drumul pâna la Moscheea de Cristal.

Să le iau pe rând. Mr. Derick e un chinez amabil şi săritor pe care l-am cunoscut în timp ce căutam microbusul care să ne ducă pe insula Duyong unde se găsea cazarea noastră. După un scurt dialog, s-a oferit să ne ducă cu maşina personală până la destinaţie, lucru care pentru noi a fost mană cerească.

Awi’s Yellow House este locul unde am stat două nopţi. Două lucruri sunt speciale la el: căsuţele şi Tony. Căsuţele sunt extrem de rustice, construite pe piloni deasupra râului, au duşul sub cerul liber iar WC-ul este o simplă gaură în podea cu vedere în râu. Căsuţa noastră a venit cu un plus, niste ferigi frumoase crescute direct printre scândurile băii. Tony este unul din locatarii permanenţi ai complexului. Faptul că de la prima întâlnire, ne-a întrebat de şase ori pe fiecare cum ne cheamă şi de unde venim, ne-a înspăimântat un pic şi am bătut rapid în retragere. Tony nu e violent, dar trecutul credem noi destul de zbuciumat, a pus o amprentă puternică asupra psihicului şi fizicului său. Un lucru trebuie să recunosc, umorul său englezesc nu pare să fie deloc afectat.

Continue reading Kuala Terengannu

Pulau Kapas – micul paradis tropical

Dacă intri pe Google Maps abia dacă dibuieşti mica insulă Kapas pe coasta de est a Malaeziei peninsulare.

„Paradis” a fost primul nostru gând cănd barca s-a apropiat de mal şi ne-a lăsat pe plaja încinsă. Prima oază de relaxare ce ne-a ieşit în cale a fost KBC – Kapas Beach Chalets, unde am şi rămas pentru următoarele 5 zile. 30 RM (~30 lei) pentru o cameră cu baie proprie, ventilator şi nişte şoricei mâncători de săpun.

Foarte multe nu pot să vă spun, nu fiindcă nu aş avea ce, ci pentru că nu mă pricep să descriu, sunt totuşi un biet inginer. E un adevărat paradis tropical, ce mai în sus în jos. Dacă vrei să ai parte de cea mai relaxantă vacanţă din viaţa ta, vii pe Kapas. Poţi lenevi pe plajă, pe terasă sau în hamac, poţi urmări peştii o zi întreagă fără să îţi dai seama cum a trecut timpul.

Variantele de cazare nu sunt foarte multe, şi cred că cea mai convenabilă dintre toate e KBC, au şi căsuţe mai arătoase pentru cei mai pretenţioşi (aprox. 70 RM/noapte), dar şi paturi în dorm de 4 persoane — 15 RM pentru călătorii de cursă lungă.

Continue reading Pulau Kapas – micul paradis tropical

Aleargă Forest, aleargă!

De zece zile tot fugim. Din Khao Sok am fugit de ploaie, din Hat Nai Yang am fugit să prindem avionul, din Singapore am fugit pentru că nu ne tinea buzunarul, din Cherating fiindcă nu ne-a plăcut. Acum suntem în Rantau Abang şi am obosit de atâta alergat.

Khao Sok este parcul naţional de care ziceam în ultima postare. Am stat doar două nopţi la Smiley Bungalows fiindcă ploaia prea era la ea acasă, motiv pentru care majoritatea traseelor din parc erau închise (din cele 9 disponibile, doar două sunt accesibile din Iunie până în Decembrie). Lucrul acesta aveam să îl aflăm abia la faţa locului.

Bineînţeles, agenţiile de turism îţi propuneau alternative: tubing, trekking cu elefantul, canoeing, excursie la lac, dormit în case plutitoare. Preţurile începeau de la 300 BTH şi mergeau până la 2.000 BTH. Ca o paranteză cabanele de pe lac se pot închiria direct de la administraţia parcului cu 400–600 BTH.

Am refuzat politicos încă o dată ofertele generoase şi am optat să facem traseele din parc de capul nostru. Când au luat norii o pauză, am pornit repejor către intrarea parcului. Am plătit căte 200 BTH de căciulă şi am sperat să vedem măcar câteva din animalele enumerate în pliante: elefanţi în libertate, maimuţe, nenumărate specii de păsări, tapiri — să fim sinceri ne-am fi mulţumit cu orice. Eh, nu a fost să fie, singurele animale pe care le-am întâlnit au fost lipitorile care au găsit picioarele lui Adi ca fiind extrem de apetisante aşa că nu s-au jenat să se înfrupte. Nu erau mari, cele de pe Bistriţa sunt mult mai serioase decât chichineţele cu care ne-am întâlnit noi, dar suficient de înfometate. Poteca era plină de ele că doar deh! e sezon ploios.

Continue reading Aleargă Forest, aleargă!

Phang Nga

La o primă vedere ai spune că Phang Nga nu are nimic special, e mai degrabă un punct de tranzit decât o destinaţie turistică. Un mic orăşel, care îşi vede de viaţa lui, fără să dea prea multă atenţie turismului. Atunci ce caută pe aici cei câţiva turişti albi cu rucsacii în spate? Ei, vă spunem noi ce caută: excursii şi cazare mai ieftină. Cele câteva agenţii de turism de aici organizează tururi în Parcul Naţional Phang Nga (canalele deltei cu pădurea nesfârşită de mangrove, insulele cu forme ciudate, satul pescăresc plutitor, insula din James Bond) şi cer semnificativ mai puţini bani decât cele din Ao Nang, Phuket sau Krabi. Agenţiile nu se limitează doar la plimbări pe apă, ci organizează şi vizite la peşterile şi parcurile din zonă, plimbări cu elefantul, pachete clasice în Thailanda. Noi am vrut doar plimbarea cu barca pescărească şi despre ea o să şi povestim.

Drumul din Railay până în Phang Nga ne-a costat 250 THB de persoană, asta fiindcă am mers de capul nostru şi nu printr-o agenţie (care cerea 350 THB pentru acelaşi traseu)… Aşa că ne-a costat: 150 THB barca din Railay în Krabi, 25 THB taxi-ul din port până în autogară şi 75 THB autobusul până în Phang Nga. Trebuie să subliniez că Adi s-a târguit, parcă era de-al casei, astfel că nu am avut nici o problemă pe întreg traseul.

Odată ajunşi în Phang Nga, am căutat cazare. Am văzut camere în trei hoteluri înainte să ne decidem, oricum nu aveam foarte multe variante. Camerele sunt: pereţi albi, un pat în mijlocul unei camere goale, baia 2/1 m şi un geam care în două din cazuri dădea spre peretele cladirii alăturate. Geamul, aşternuturile curate şi puţinul balcon la care aveam acces au făcut diferenţa aşa că am ales Rattanapong Hotel (250 THB/noapte).

Continue reading Phang Nga