Category: Malaezia

Imediat după ce ne-am cazat la Star Lodge în Georgetown, Adi mă întreabă: „Ce o să facem noi aici 4 zile?!?!”. Am ridicat din umeri neajutorată şi i-am zis: „Găsim noi ceva de făcut…”. Şi aşa a fost.

Principala noastră îndeletnicire a fost degustatul şi fără modestie trebuie să spunem că ne-am descurcat de minune.

Penangul e renumit pentru divesitatea culinară, aşa că cele 5 zile (zborul spre Sumatra s-a amânat cu o zi) petrecute aici au fost 90% turism culinar. Şi ce bun a fost…

În fiecare dimineaţă ne-am băut cafeaua la Toh Soon Cafe şi am mâncat cele mai delicioase toasturi cu unt şi kaya (gem de cocos) de până acum. Tot la ei am testat şi „nasi lemak” — poate nu foarte estetic, dar cu siguranţă delicios. Împăturit într-o frunză de banan este un bulgăre de orez fiert în lapte de cocos peste care se pune puţin sos iute (sambal), ou, peşte şi alune prăjite.

Cred că zilele astea ne-am luat revanşa pentru tot „nasi goreng”-ul (orez prăjit) mâncat în Malaezia. Deşi suntem acum două butoiaşe ambulante, nu ne pare rău deloc, afişăm chiar un zâmbet împlinit pe faţă.

Continue reading Deliciosul Penang

Cameron Highlands — 1.200m altitudine, 21°, ploaie şi muuuult ceai.

Am stat şase zile în Cameron Highlands dar privind înapoi cred că trei ar fi fost suficiente.

În prima zi eram absolut încântaţi de schimbarea de climă. Dimineaţa când am deschis geamul am simţit cum intră aerul rece şi plăcut în cameră, seara am luat polarele pe noi să ne ţină de cald, am mers prin pădure ţopăind veseli… Eram numai un hihihi şi un hahaha în timp ce urcam în pas vioi către prima plantaţie, încăntaţi că eram singurii turişti ce mergeau pe jos printre dealurile cu ceai. Când ne felicitam mai cu foc pentru performanţa noastră, fiind aproape ajunşi la fabrica de ceai, în spatele nostru zărim doi tineri blonzi şi supli ce alergau în pas lejer de gazelă. Ne-am desumflat, trebuiau să ne fure gloria… Oricum, ne-a trecut repede supărarea, după ce am mai declanşat aparatul foto de câteva ori. Pe după-amiază a plouat un pic, nu ne-a deranjat… era răcoare.

A doua zi parcă ni s-a părut nouă că hainele au strâns umezeală, dar nu am pus mare preţ pe asta şi am plecat să vedem ce mai este în zonă. Aşa că am pierdut vremea pe dealuri, pe la ferme de căpşuni, fluturi, cactuşi şi dughenele cu legume de pe marginea drumului. Am mai adăugat încă vreo 15 km de mers pe jos la palmaresul nostru şi am concluzionat că suntem adevăraţi temerari :). Pe după-amiază a plouat un pic, ar fi putut să nu plouă, da’ na…

Continue reading Cameron Highlands

Când ne găndim la Kuala Terengganu trei lucruri ne vin în minte: Mr. Derick, Awi’s Yellow House şi drumul pâna la Moscheea de Cristal.

Să le iau pe rând. Mr. Derick e un chinez amabil şi săritor pe care l-am cunoscut în timp ce căutam microbusul care să ne ducă pe insula Duyong unde se găsea cazarea noastră. După un scurt dialog, s-a oferit să ne ducă cu maşina personală până la destinaţie, lucru care pentru noi a fost mană cerească.

Awi’s Yellow House este locul unde am stat două nopţi. Două lucruri sunt speciale la el: căsuţele şi Tony. Căsuţele sunt extrem de rustice, construite pe piloni deasupra râului, au duşul sub cerul liber iar WC-ul este o simplă gaură în podea cu vedere în râu. Căsuţa noastră a venit cu un plus, niste ferigi frumoase crescute direct printre scândurile băii. Tony este unul din locatarii permanenţi ai complexului. Faptul că de la prima întâlnire, ne-a întrebat de şase ori pe fiecare cum ne cheamă şi de unde venim, ne-a înspăimântat un pic şi am bătut rapid în retragere. Tony nu e violent, dar trecutul credem noi destul de zbuciumat, a pus o amprentă puternică asupra psihicului şi fizicului său. Un lucru trebuie să recunosc, umorul său englezesc nu pare să fie deloc afectat.

Continue reading Kuala Terengannu

Dacă intri pe Google Maps abia dacă dibuieşti mica insulă Kapas pe coasta de est a Malaeziei peninsulare.

„Paradis” a fost primul nostru gând cănd barca s-a apropiat de mal şi ne-a lăsat pe plaja încinsă. Prima oază de relaxare ce ne-a ieşit în cale a fost KBC – Kapas Beach Chalets, unde am şi rămas pentru următoarele 5 zile. 30 RM (~30 lei) pentru o cameră cu baie proprie, ventilator şi nişte şoricei mâncători de săpun.

Foarte multe nu pot să vă spun, nu fiindcă nu aş avea ce, ci pentru că nu mă pricep să descriu, sunt totuşi un biet inginer. E un adevărat paradis tropical, ce mai în sus în jos. Dacă vrei să ai parte de cea mai relaxantă vacanţă din viaţa ta, vii pe Kapas. Poţi lenevi pe plajă, pe terasă sau în hamac, poţi urmări peştii o zi întreagă fără să îţi dai seama cum a trecut timpul.

Variantele de cazare nu sunt foarte multe, şi cred că cea mai convenabilă dintre toate e KBC, au şi căsuţe mai arătoase pentru cei mai pretenţioşi (aprox. 70 RM/noapte), dar şi paturi în dorm de 4 persoane — 15 RM pentru călătorii de cursă lungă.

Continue reading Pulau Kapas – micul paradis tropical

După ce am trecut graniţa şi am primit ştampila în paşaport am fost depozitaţi în autogara din Johor Baru. În minutul imediat următor am fost abordaţi de unul din angajaţii aceleaşi agenţii cu întrebarea: „Unde vreţi să mergeţi?” „Cherating” „OK. Haideţi cu mine” (nu, nu ştia română :P)

Trebuie să spun că prima zi în Malaezia nu a fost cea mai reuşită şi eram uşor dezamăgiţi. Nu pentru că am fi avut probleme, nu a fost cazul de aşa ceva, busul ne-a lăsat unde am vrut, ne-am găsit o căsuţă relativ repede, am avut unde dormi şi mânca. Dar cum prima impresie contează, sătucul unde am stat noi avea o plajă urâta, oamenii nu erau la fel de prietenoşi ca cei întâlniţi prin Thailanda, iar cazarea lăsa de dorit. Pentru aceeaşi bani (40 RM ~ 40 lei) în Railay am avut un bungalow drăguţ, cu vedere la mare, cu o baie curată şi gazde primitoare, iar atmosfera era mult mai plăcută.

Singurele momente în care ne-am amuzat, au fost când am realizat că nu mai avem bani suficienţi să putem pleca (cel mai apropiat bancomat era la 25 km) şi când am comandat un orez prăjit cu pui şi am primit unul cu carne de oaie.

Continue reading Unde sunt țestoasele de altă dată