Sportivul. Vânătorul. Bucătarul.

Urmăreşte sticla!

Bottle Beach sau Haad Khuad (tradus în română mot-a-mot ar fi Plaja Sticlă ?!) e considerată una dintre cele mai pitoreşti plaje de pe insulă. Nu este drum de acces până acolo, dar există totuşi două modalităţi de a ajunge: pe apă cu barca sau pe două trasee montane, unul din Chaloklum care se poate face doar la pas, şi un altul mai lung din Thong Nai Pan care se pretează şi maşinilor de teren sau motocicletelor.

Noi, montaniarzi cum ne ştiţi, am ales să facem traseul dinspre Chaloklum, satul de reşedinţă. Am mers pâna la Haad Khom cu motoreta, unde drumul asfaltat se termină brusc. Am abandonat vehicolul pe marginea drumului şi am început să cautăm cărarea. Ne-am învârtit o vreme fără succes în speranţa că vom găsi un semn, până când… (ecologiştii să se aşeze) am zărit înfiptă într-o ramură o sticlă de plastic de 2 litri, la vreo trei metri mai sus altă sticlă ne arăta calea. „Urmăreşte PET-ul” am zis veselă şi am pornit în urma lui Adi.

Încet, încet mi-a trecut veselia. Panta nu se mai termina, iar soarele cu cele 34 de grade îmi mângâia creştetul uşor şi storcea ultima picătură de apă din mine. După 20 de minute de urcat eram terminată. Oricum, puteţi să îl întrebaţi şi pe Adi, urcarea nu e chiar floare la ureche. Sticlele ne arătau drumul. Nişte pete roşii, sporadice, aproape şterse erau dovada că demult a existat un marcaj. Probabil că localnicii nu au fost interesaţi să îl întreţină, aşa că turiştii au găsit o formă mai puţin ecologică şi formală de a-l ţine în viaţă.

Continue reading Sportivul. Vânătorul. Bucătarul.

Drumul către Thong Nai Pan

Sâmbătă am stat mai mult acasă fiindcă nu am reuşit să desluşim vremea. Cerul a fost toată ziua înnorat şi din când în când se porneau rafale de vânt de credeai că începe potopul. Într-adevăr a pornit, undeva spre seară… şi a durat cam 10 minute… a meritat să stăm la adăpost.

Aşa că duminică, sub acelaşi cer înnorat, am ieşit în lume, nu mai puteam lenevi pe lângă casă. Am ales să mergem pe coasta de nord-est a insulei, în Baan Thong Nai Pan. Pe hartă drumul părea ceva mai şerpuit, dar ne-am gândit că nu poate fi chiar aşa de rău… Prost gândit, drumul are doar vreo 15 km dar a durat mai bine de 50 minute să ajungem la destinaţie, timp în care mi-a ţîţîit fundul de stres şi l-am strâns pe Adi în braţe ca şi când era ultima oară când ne vedeam.

Drumul e numai o urcare şi o coborâre, unele pante sunt foarte abrupte şi parcă nu se mai termină. O bună parte e doar pamânt bătătorit, prin care ploaia a săpat şanţuri. La dus, când am văzut semnul mare din dreptul unei case: „Last stop before jungle: Food. Drink. Gasoline.” (*Ultima oprire înainte de junglă: Mâncare. Apă. Benzină) m-a trecut un fior şi am uitat că de fapt nu erau decât 8 km până în sat. Vreo două pante le-am coborât pe jos, cică nu ţineau frânele… hmmm. Aceleaşi două pante le-am urcat pe jos la întoarcere, că nu tragea motorul… cică eram prea grei… :D.

Ca să fim înţeleşi: localnicii mergeau fără nici o problemă.

Într-un final am ajuns întregi şi cam deshidrataţi în Thong Nai Pan Yai.

Continue reading Drumul către Thong Nai Pan

Îmi cer scuze farangilor

…pe care i-am nedreptăţit. „Albi ignoranţi veniţi aici doar pentru distracţie, da’ nu v-ar păsa şi vouă un pic de ce lăsaţi în urmă…” Cam aşa gândeam acum vreo câteva zile, în timp ce ne plimbam pe malul apei şi făceam slalom printre cioburi, pungi şi alte gunoaie. Mi-i şi imaginam cum azvârle sticlele de bere, mucurile de ţigară, brichetele golite în timp ce se împleticesc spre casă ameţiti de atâta chefuială. Bieţii localnici, ce trebuie să suporte…

Ieri eram pe ponton, încercând să ne prindem „squid”-ul cel de toate zilele. Lângă noi, la o masă de beton, localnici savurând câteva beri şi poveşti. O bere se termină şi o alta îi ia imediat locul. Sticla goală face un triplu salt şi o aterizare perfectă în apă. Mă uit la Adi, Adi se uită la mine şi apoi spre coşul de gunoi care e doar la doi paşi de masă. Ne vedem în continuare de pescuit, în timp ce sticla se leagănă uşor în ritmul valurilor sub ochii noştri — parcă puţin mai trişti.

Mai trece o vreme şi altă sticlă performează la fel de frumos ca şi prima, o aterizare perfectă în apă, urmată de o relaxantă legănare. Până să terminăm partida de pescuit, au mai prestat câteva dopuri, o pungă, nişte hârtii şi mai multe coji din ceva plantă neidentificată. Brilliant!!!

Localnicii, zâmbareţi, vorbăreţi şi naturali s-au retras încet unul câte unul către casele lor. Noi am rămas, un pic mai trişti, mai tăcuţi.

Pentru mai multe informatii: 5gyres.org.

Koh Phangan, zilele ce au urmat

Koh înseamnă insulă. Haad – plajă. Baan e sat. Ao e golf. Wat e templu. Nam Tok e cascadă. În mare, atât trebuie să ştii ca să întelegi ce e desenat pe hartă şi cam ce îti oferă insula.. gratis.

Aşa că noi am trecut satele, am bătut plajele, am văzut cascadele şi am făcut un minim de hike prin junglă.

Bine, să nu exagerăm, normal că nu am făcut doar asta 🙂 De ziua mea am fost la Omega Bar în Baan Chalok Lum şi fiindcă a fost seară de freestyle jam, toată lumea mi-a cântat fără să ştie. Ziua ce a urmat a fost Full Moon Party în celălalt colţ de insulă. Binenţeles că am mers. Alături de alţi doi tineri români am băut o galetuşă şi am bătut plaja în lung şi în lat ca să inţelegem mai bine fenomenul :).

Apoi au urmat zile înnorate care nu ne-au motivat să mişcăm foarte departe de căsuţă, până ieri când a venit soarele înapoi şi am făcut o mică plimbare până la una din cascade şi apoi un mic traseu prin junglă până la un punct de belvedere (?), culminând cu o leneveală pe plajă.

Continue reading Koh Phangan, zilele ce au urmat

Full Moon Party

Toată lumea merge la Full Moon Party. Unii vin special pe insulă doar pentru asta. Şi dacă tot eram în zonă, ne-am înfiinţat pe Haad Rin… normal, că doar trebuia să vedem, să ştim, să povestim. Iată cam ce am înţeles noi: 1 km de nisip, muzică tare, tineri şi muuult prea mult alcool. Nici nu cred că sună aşa rău pentru cei veniţi în vacanţă să se distreze.

E simpatic de văzut, de „investigat” şi testat o găletuşă cu licoare magică. Cu cât timpul înaintează spre orele dimineţii, spectacolul se diversifică, tineretul euforic devine mai greoi în mişcări, se mai împiedică, se mai odihneşte pe o margine cu fruntea în nisip, dar nu-i nimic… vin înlocuitori în formă, pregătiţi să le ia locul şi să continue petrecerea. E flux continuu.

Acum ce să spun şi eu, nu prea am simtit că ar fi de noi toată nebunia. Nu suntem bătrâni, măi, doar mai liniştiţi. 🙂
Oricum, dacă ne razgândim şi descoperim party animal-ul din noi, avem ocazia să mergem şi la un Half Moon sau Black Moon Party, căci am înţeles că sunt party-uri câte-n lună şi în stele, ficatul să reziste doar.

Primele zile pe Koh Phangan

În 11 iunie am părăsit Bangkok-ul cu destinaţia Ban Chalok lum. Ne-au trebuit un taxi, un avion, un microbuz, un ferry şi o camionetă ca să ajungem la destinaţie. La nouă jumătate seara eram în faţa 7Eleven-ului din sat. What next? Nu ştiam încotro să apucăm…

Am scos carneţelul din rucsac şi am rostit cuvintele magice învăţate de la Elena: „Mr Meow. Woodstock bar. Which way?”. „You go left. 10-15 minutes.” „Khap kun kah”.

Apoi a fost simplu, l-am scos pe Mr. Meow din casă, a trezit-o pe doamna Peong (domnul era căzut la datorie), a luat cheile şi ne-au dus cu motoreta până în faţa căsuţei. Pisicul era pe trepte, şopârluţele pe tavan, ţânţarii peste tot. Toţi aveam motiv de bucurie, ei că le-a venit rost de hrană, noi că am ajuns acasă.

Ziua următoare am închiriat motoretă, am băut multă apă, am mâncat la un restaurant prost, l-am cunoscut pe Mr. Peong proprietarul, am instalat hamacul şi ne-am conectat la net. Pisicul nu a mai venit… dar are deja sacul de boabe pregătit în spatele uşii.

Continue reading Primele zile pe Koh Phangan

Bangkok, primele zile

După 27 de ore iată-ne ajunşi în Bangkok. Deşi citisem despre umiditatea ridicată de aici nu am fost pregătiţi pentru ce înseamnă senzaţia de căldură combinată cu transpiratul instant. O bună parte a primei zile am dedicat-o căutării şi consumului de apă şi celor 4 duşuri zilnice absolut necesare.

Greu de crezut dar m-am adaptat destul de repede, după 3 zile mă simt chiar în largul meu aici. Cu excepţia ţânţarilor care încă ne vânează aş putea spune că m-am aclimatizat; Laura vine puternic din urmă (cam în 3 săptămâni :D).

Bangkok este o aglomeraţie de mirosuri, culori, localnici şi turişti — un iureş continuu — cu un feel aparte. Ne-am orientat destul de bine şi am reuşit să evităm capcanele turistice obişnuite: taxi la suprapreţ, tuk-tuk care te duce la magazinele partenere şi nu unde ai vrea tu, apă la dublu preţ, etc. Drumul de la aeroport până în centrul vechi circa 36 lei şi durează aproximativ 40 de minute (35 km).

Din păcate nu am avut prea mult timp la dispoziţie aşa că ne-am orientat spre atracţiile turistice „clasice”: Grand Palace, Wat Arun, plimbare cu barca pe Chao Praya, Wat Pho (sleeping Buddha), Chinatown şi palatul Vimanmek. Am preferat să ne deplasăm pe jos pe cât posibil — mai ales pentru că ne-am cazat în apropriere la Nakorn Ping Hotel. Vă recomandăm cu căldură hotelul, o cameră dublă vă costă 40 lei/noapte, este curat şi foarte bine amplasat.

Continue reading Bangkok, primele zile

Cum să ții legătura cu cei de acasă

Probabil cei mai mulţi dintre voi sunt interesaţi să afle şi cum poţi ţine legătura cu familia şi prietenii de acasă pe durata călătoriei. Cea mai convenabilă variantă (şi ieftină :P) pentru noi a fost să combinăm serviciile oferite de două companii: Skype şi Operator One. Am să trec succint in revistă avantajele acestei variante.

Vreţi să fiţi sunaţi oriunde în lume gratis, iar cei de acasă să plătească costurile unei convorbiri naţionale?

Skype. Una dintre facilităţile oferite de către Skype, şi poate prea puţin cunoscută, este aşa numitul Online Number. Ce înseamnă? E foarte simplu: vă alegeţi o ţară de pe glob (România în cazul nostru) şi un număr de telefon (aprox. 50€/an). Oricine sună la acest număr de telefon va fi redirectat automat către contul vostru de Skype.

Continue reading Cum să ții legătura cu cei de acasă

Checklist

Mai avem câteva zile până la plecare, şi vrem nu vrem, trebuie să tragem linie şi să începem să facem bagajul. Toată averea noastră trebuie să se îngrămădească în 2 rucsaci (48l şi 58l).

Încep cu lista lucrurilor ce NU le voi lua cu mine deşi mi-ar fi plăcut:
  • jumătate din dulapul cu haine
  • gablonţuri (pentru cei neiniţiaţi înseamnă mărgele, cercei şi alte piese decorative)
  • trusă de machiaj — Rimelul vine cu mine! O să transpir de o să îmi sară capacele, orice tentativă de a-mi colora discul, i-ar face pe oameni să mă întrebe dacă a venit Halloween-ul
  • parfumuri — recipientele sunt grele şi voluminoase, probabil voi alege unul singur
  • cărţi — iniţial vroiam să iau vreo două-trei cărţi, pe lângă maculatura călătorului, pe care să le lecturez într-un hamac pe malul mării. Asta până când le-am cântărit… coperţile cartonate şi o medie de 300 pagini, nu le-au ajutat
  • micul meu Fuji Film instant — nu pot să spun decât 🙁
Lista lucrurilor absolut necesare:
  • paşaport
  • vize
  • biletele de avion
  • carnetul de vaccinări
  • card cu bănuţi
  • 6x poze tip paşaport
  • copii după rezervări
  • listă cu numere de telefon în caz de urgenţe (ambasadă, anulare/interogare card, asigurare medicală, persoană de contact de acasă)
  • aparat foto şi încărcător

Continue reading Checklist

Trusă prim ajutor

Trusa de medicamente a fost responsabilitatea mea, şi deşi am externalizat un pic problema :P, pot spune că avem un minim necesar.

Lista noastră se reduce la următoarele:

  • un antibiotic: Augmentin,
  • un antialergic: Clorfeniramin,
  • antidiareice: Loperamide (imodium), Calciu carbonic şi Furazolidon pentru diaree infecţioasă,
  • analgezice-antipiretice: Paracetamol, Algocalmin,
  • un antiinflamator: Indometacin,
  • un antispastic: No-spa,
  • unguent antibiotic,
  • pentru dureri de stomac şi aciditate: Omeran şi Malucol,
  • şi ceva supozitoare contra constipaţiei.

Pe lângă acestea, mai avem pansamente, leucoplast, faşă elastică, o genunchieră, două folii de supravieţuire, doze de eozină, termometru, ace de seringă. şi câteva seringi sterile.

Ni s-a mai recomandat şi achiziţionarea unor seringi cu doză unică de adrenalină (ar trebui să le putem găsi la farmaciile din Cluj) pentru urgenţe alergice, cum ar fi şocul anafilactic.

Oare ne mai trebuie ceva?