Un ultim khoravatz, atât ne-am dorit. Nu puteam să plecăm din Armenia fără să sărbătorim în cel mai autentic mod cu putinţă. Stepanavan a fost să fie locul, de fapt şi ultima oprire înainte de a ne porni spre Georgia. Şi ca să fie cu adevărat memorabil, l-am gătit taman pe centru, cu vedere la zona de promenadă. Gazdele ne-au asigurat că nu este nici un fel de problemă şi ei tot acolo îl fac.
Khoravatzul e grătarul cel de toate zilele, fără de care armenii nu văd rostul vieţii. Binenţeles că e tradiţional, ca şi sarmalele sau mămăliguţa noastră. E tradiţional armenesc. Se taie carnea, se ţine cu ceapă, se bagă pe ţepuşă şi se decorează cu una două legume. Urmarea… suspaaans… se pârpălesc la foc iute. Nu aţi fi ghicit niciodată, am zis eu că e tradiţional :).
Preparat după o reţetă armenească şi un strop de iscusinţă românească, s-a nimerit să fie delicios… că doar Adi a fost bucătarul.
