Category: Intermezzo

Ce face Adi?

Adi se relaxeză. Uneori mai mult, alteori mai puţin. Laura spune că nu e serios şi că fără o planificare riguroasă ajung să piardă timp şi bani.

• citeşte. Caută un balansoar sau o canapea comodă şi se cufundă în lectură. Dacă nu are o carte, face el cumva de intră pe internet şi mai citeşte un pic
• testează bucătăria locală. Fie el restaurant, sau stand pe marginea drumului, nimic nu trebuie să treacă neîncercat
• zâmbeşte mai mult decât l-am văzut vreodată
• se distrează pe seama mea şi a micilor mele revolte
• încearcă să negocieze tot timpul şi e mândru foc când obţine un discount cât de mic
• când vede o cofetărie e musai să intre şi să încerce o prăjitură
• editează cu dedicaţie articolele de pe site şi traduce în engleză când îşi aduce aminte (cam rar în ultima vreme)
• bea cafea (s-a îndrăgostit pur şi simplu de cafeaua indoneziană)

Ce face Laura?

Laura se stresează. Uneori mai mult, alteori mai puţin. Adi spune că are o deformare profesională, că trebuie să ştie tot timpul care e următorul pas şi să analizeze toate posibilităţile.

• testează bucatăria locală după ce a fost verificată de Adi
• mângâie toate mâţele ce îi ies în cale şi le vorbeşte în dulcele grai bucovinean
• citeşte o parte din cărţile lui Adi
• încearcă să vorbească indoneziană deşi ştie doar sedikit (puţină)
• când vede un şobolan strigă Ratatooouuuiillleee!
• se strâmbă de fiecare dată când vede un indian scuipând cu patos
• uneori crede că a slăbit… alte ori că s-a îngrăsat; Adi zâmbeşte aprobator în ambele cazuri
• scrie vederi şi poveşti pentru cei de acasă
• bea cafea (de orice fel, nu face atâtea nazuri ca şi Adi)

Împreună bat drumuri, cunosc oameni, râd, povestesc, se mai ceartă, fac planuri şi au tot soiul de mici revelaţii legate de serviciu, prieteni, ţară şi culturi.

Povestea noastră e şi povestea lor. Nu ar fi existat nimic din tot ce scriem aici dacă nu ar fi fost un Răzvan să ne întărâte, un Soki să ne încurajeze, un Gavin să ne motiveze sau un Alex să ne citească. La fiecare pas, cineva ne veghează :).

Totul e cu şi despre oameni de fapt şi de drept.

Dacă Jana nu ne-ar fi zărit la intrarea templului Borobudur, nu am fi petrecut următoarele zile bătând alături de ei străzile Yogyakartei, dacă taximetristul ne-ar fi dus la piaţa de păsări (aşa cum ne înţeleseserăm) nu am fi văzut ruinele oraşului, dacă italianul zurliu de la pensiune nu ne-ar fi spus de karaoke nu am fi ştiut că stăm în cartierul roşu, dacă localnicul din faţa palatului nu ne-ar fi agăţat să ne spună despre batik-uri, nu am fi trăit pe pielea noastră una din cele mai populare „păcăleli” locale. Are rost să continui?

Are, fiindcă fără doar şi poate ei sunt povestea noastră.

Yogyakarta am descoperit-o alături de Jana şi Erol; cu ei am fost pe zidurile vechi ale oraşului, cu ei am văzut puii de găină portocalii, am mâncat cobra la grătar şi ne-am umplut de praf pe străzile din Kota Gede. Ne-au povestit despre India… le-am povestit despre România, despre planuri, vise şi realităţi.

Icha şi Dea ne-au salvat din mâinile taximetriştilor din Surabaya ca mai apoi Ganda şi Regita să ne ajute să vedem oraşul prin ochii lor.

Pe Zack, vechiul prieten de pe Pulau Kapas, l-am regăsit în Melacca, la fix cât să putem depăna poveşti în barul cu muzică raggae de pe marginea râului.

Şi sunt mulţi alţii care ne scriu povestea: tipul din Sumenep ce a vrut să pornim un business împreună pe insulă; cel din Yogia care, inspirat de idea lui Adi, a creat un nou tur pentru străini; precupeaţa ce nu a vrut să lase din preţul durianului; poliţistul de la aeroportul din Singapore care vroia să ştie ce caută cuţitul în bagajul de mână; domnişoara de la farmacia din mall care a făcut ochii mari când i-am cerut soluţie împotriva păduchilor… :).

Zâmbim când ne amintim şi le mulţumim.